...coloreaza-mi tacerea

Asa zice un vers din melodia pe care o ascult acum. Si afara ploua. Ploua atat de tare ca parca imi ploua in suflet si simt cum in esenta fiintei mele se impregneaza mirosul apei. O sa-mi zici ca nu se poate, ca apa nu are miros si ca iar incerc sa... nu, o sa-mi spui hotarat ca nu o sa ma lasi sa cad in depresii inventate de mintea mea si ca nu o sa ma mai lasi sa cad in gandurile mele. Ca totul e frumos. Ca o sa ma prinzi atunci cand vreau sa cad. Ca o sa dansezi cu mine cand vreau sa fug de tine . Ca o sa te lupti sa fiu mereu lucida, sa ma mentin pe linia de plutire a normalitatii.

Dar, de cate ori sa-ti spun ca nu vreau sa fiu normala? Ca doar par si ca tanjesc cu toata fiinta mea sa nu fiu. De cate ori sa iti spun ca nu am nevoie sa ma trezesti din reveria macabra in care am cazut? Vreau doar sa ma imbratisezi. Sa ma prinzi intre pieptul tau si bratele tale si sa stam asa pana cand un brad din Cismigiu va ramane fara ace in toamna sufletelor noastre.

Si mai vreau si eu ceva de la tine, daca tu tot insisti sa-mi ceri ratiune. Vreau sa stam o noapte impreuna. Eu sa iti analizez pupilele si ritmul batailor inimii. Iar tu... vreau sa-mi citesti un basm. Un basm in care toti plang si in care printesa nu e salvata de print, pentru ca asta e realitatea la care tu vrei sa ma trezesti. Esti dispus sa-mi dai ce-ti cer?

Stiu, nici eu n-as fi in stare. Auzi la ea... basm in care printesa nu e salvata de print?! Cine se crede? Nu stie, oare, ca orice om normal are parte de o poveste? Ca o printesa mereu isi gaseste printul? Ca el mereu o salveaza?

Ei, bine, nu. Nu stie. Stie doar ca nu vrea sa fie atinsa de rautatea celorlalti, ca nu vrea ca ochii ei sa fie atinsi de privirea celorlalti, ca nu vrea ca ei sa o atinga, ca nu vrea niciun contact cu nimeni... in afara de imbratisarea lui? Dar nici de ea nu o sa aiba parte. Ea va continua sa spuna lucruri corecte, iar el sa ii deschida ochii cu fiecare zi ce trece.

Dar, eu tot vreau un moment lipsit de formalitatea institutionalizata.

... ma vindec eu si de durerea stiintei, si de programul mult prea incarcat, si de epitetele liricii, iar atunci... atunci voi privi ca pe un moft de copil in cautare de povesti adevarate tot ceea ce simt acum.