Ultima minciună

Pleacă!...

Dar înainte
mai minte-mă o dată.

Spune-mi poveşti cu prinţi şi zmei
învinşi de ei; spune-mi despre antici, de-nţelepciunea lor
şi despre Panteon.
Spune-mi apoi de cum, dintr-un amor nebun,
el şi cu ea, dansând,
s-au rătăcit în fum.
Din fum vreau să prefaci
tabloul lui Monet sau, poate-un Grigorescu…
iar orice urmă, tuşă a unui fin penel vreau
să spună minciuna ce-ai început-o ieri.

Vreau ca în noaptea asta, albastră, fără sunet

să-mi scrii o simfonie;
apoi
un tunet
va fi semnalul care

va spune că şarada va merge-n în continuare.

Vreau să te-ascult vorbind,

vreau să te-ascult minţind,
vreau să-mi rămână-n veci, întipărite-n gând,

minciunile-ţi. Acele vorbe rele
ce îmi spuneau poveşti şi mă făceau să zbor,
iar când aripile-mi păreau prea grele,
mă ridicau uşor

şi m-aşezau pe pat.
…………………………………………….
Iar când povestea se va fi sfârşit,
nu va rămâne decât un rămas-bun
uitat pe-un colţ de pernă-ntr-un salon obscur
de care vom fi uitat, poate, amândoi; ori
de care ne vom aminti.

Pleacă!...
Sau… întoarce-te-napoi!...
Fiindcă păcatul de-a mă fi minţit
Ţi-l iert
Şi chiar iubesc…






-poezie à la manière de... Minulescu, curs de literatura Belle Epoque. :)