Autumn love

Povestile de dragoste incep toamna. De ce atunci? Pentru ca atunci pierdem lucruri si ne dam seama cat de mult ne lipsesc ele de fapt. Toamna e aerul ala rece, al dracului de rece incat nici esarfa aia a ta, aia mare si care merge cu orice, nu-ti mai tine de cald. E atat de rece si uscat incat nici haina neagra si atent croita nu poate sa te imbratiseze suficient de tare incat sa simiti caldura lui August . Asa ca ai nevoie de un ajutor. De cineva care sa te tina atat de strans in brate incat sa iti transmita prin imbratisare un pic de caldura. Si il gasesti. Mergeti pe trotuarul pictat in culorile frunzelor moarte si va incalziti reciproc sufletele, la fel cum cu doar cateva momente inainte incalzeati apa pentru cafea. Ah, asa e! N-ati baut cafeaua. Pusesei ibricul pe foc, dar te-a prins de mijloc si te-a tras in bratele lui si ati stat o clipa asa. Spatele tau lipit de pieptul lui, mainile lui in jurul taliei tale, barba lui intepand usor pielea neteda a gatului tau. Sopteste un te iubesc ca si cum ar fi secretul cel mai de pret al omenirii si lumea se opreste atunci. Stransoarea din jurul taliei se slabeste si tu te intorci pentru a-i intalni privirea. Ochii aia negri, incredibil de negri, atat de negri incat carbunele ar fi gelos, iar abanosul s-ar rusina si s-ar ascunde daca i-ar intalni. Ochii aia te tampesc, te fac sa uiti de tine, de ratiune, de lumea de afara si de afurisitul ala de ibric plin cu apa care da in clocot. Si o spune iarasi. 

- Te iubesc. 

Vocea aia e drog. ai pune-o intr-o perfuzie si ai sta cu ea zi si noapte. L-ai asculta ore, zile in sir vorbind despre epoci apuse si deloc uitate. Dar cand nu o auzi, atunci apare sunetul disperarii. Tacerea alba pune stapanire peste timpanele tale si atunci incepi sa cauti un mijloc de a o aduce inapoi. Asa ca spui si tu ceva. 

- Stii deja.

- Stiu, si n-am nevoie sa o aud, dar eu vreau sa ti-o spun tie.

Pune o palma pe obrazul tau, in timp ce cealalta se joaca in parul tau si, intocmai cum nu te asteptai, buzele lui le intalnesc pe ale tale. Mana nu mai este acum ocupata cu suvita de par, ci coboara pe spatele tau, pana la granita stabilita de cureaua care iti marcheaza talia si apoi te trage spre el, iar tu imiti miscarea mainilor lui. Vraja continua pentru cateva secunde in plus, apoi se rupe cand isi aduce aminte de ibric, si de apa, si de cafea... Opresti aragazul si lasi acolo dovada tentativei de a fabrica energie. Iei esarfa si geanta si te uiti cum el te priveste mandru. Il iei de mana si iesiti din apartamentul mic si cald, pregatiti amandoi sa infruntati toamna.A