Pagini

duminică, 16 martie 2014

Te rog

 Mă ierți că îmi aduc aminte de tine doar în momentele în care simt că nu mai au loc vorbele neconturate și nerostite în lăcașul ăsta cu dâmburi? Mă ierți că nu îți acord atenție și că te reduc la tăcere ori de câte ori vrei să auzi ceva de la mine? Mă ierți că nu sunt constantă? Mă ierți când am episoade de disperare? Când strigătul surd se concretizează în lacrimi ce se mulțumesc să cadă în tăcere de pe obrazul fierbinte? Mă ierți când vin ca o vijelie și distrug orice urmă de liniște? Mă mai ierți?... 

 De ce-mi cer scuze? Nu, nu! De ce-mi cer iertare când tu ar trebui să o faci? De ce mă doare pe mine și tot eu trebuie să mă rușinez de durerea mea? De ce nu pot să îți spun ce am pe suflet, cum spun bătrânii? De ce pot să explic ce am, ce-mi ocupă mintea doar în fața altora, însă nu și în fața ta? Poate pentru că știu că nu ai să înțelegi. N-ai să înțelegi că nu ți se cuvin gândurile mele, că nu ai dreptul la averea minții mele, că ești, de fapt, un impostor, nu cel ce de drept ar fi ocupat locul ăla în sufletul și în viața mea. N-ai să înțelegi. 

 Și s-ar spune că problemele se rezolvă prin comunicare. Poate, dar nu și în cazul în care tonul vocii tale nu surclaseaza adierea vântului. Sunt ca o foaie de hârtie, albă, plată, așezată pe tejgheaua unui hotel și pe a cărei suprafață vizitatorii își vor așterne sugestiile și reclamațiile. Numai că nimeni nu știe că, în secret, femeia de serviciu ia foaia, o mototolește energic și o arunca în găleata cu gunoi. E secretul ei și, în fiecare zi, criminala în serie ucide foile de hârtie. 

 Nu crezi că e de datoria ta să intuiești ce vreau? Nu? Asta e părerea ta? E justă. Pentru tine, ființă egoistă, exiști doar tu. Tu și nevoile tale. Tu și problemele tale. Când tu suferi, pământul trebuie să se despice, să sufere și el cu tine. Când suferă altul, defilezi prin fața lui cu fericirea ta, de parcă ar fi o mireasă în cea mai albă rochie, și nici măcar nu întrebi de ce. De parcă nici n-ar exista. Iar orice pătimești tu este demn de premiul Nobel, restul sunt doar mofturile muritorilor de rând. Tu ai dreptul, ceilalți nu.

 Așa că, te rog, să nu mă ierți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu