Un mecanism, un declic, o liniste, o izbitura. S-a deschis. Usa se inchide apoi si geanta cade cu un zgomot infundat pe gresia neagra. Trage de fular ca si cum s-ar fi razgandit si ar refuza streangul. Arunca manusile langa geanta si cauta un loc liber pe lada cuierului in timp ce incearca sa se elibereze din imbratisarea paltonului. Negru. Palton, manusi, geanta. Gresie. Cuier. Si cerneala din stilou e neagra in ultima vreme.
Isi trage sufletul.
Ce expresie ciudata! Sa iti tragi sufletul. De parca ai incerca sa il repui pe picioare. Ale cui, oare?
O secunda mai tarziu se indreapta spre camera din capatul holului. Acum cateva luni pe acolo cadeau dantele, acum strange cat mai aproape de piept puloverul tricotat. Se sufoca, dar vrea caldura. Alt mecanism, o apasare, o alta usa face acelasi dans. Deschis. Inchis. Si caldura o izbeste.
Stii ca acum trebuia sa scriu altceva? Pagina aceea este, insa, cu mult mai amenintatoare decat fisa asta de spovedanie on-line.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu