Asteptarile

La una dintre sedintele de terapie, mi s-a sugerat ca ar fi bine sa pornesc fara asteptari. Cumva, aceasta ar fi reteta de a gestiona mai usor dezamagirile. Iar mie mi se pare cel putin problematic. Am asteptari. Nu stiu cine nu are si cum a facut, pentru ca eu nu reusesc sa renunt la asteptarile mele. Poate si pentru ca am asteptat atat de mult, ca a trecut prea mult timp. 

In ultimele luni, am tot asteptat. Rezultate, programari, raspunsuri.- toate cu asteptarea ca o sa primesc ceva in schimb, un raspuns. Iar in asteptarea mea, primesc intrebari de la cei care mai asteapta, inca, pe langa mine. 

Cel mai tare mi-e frica de intrebarea "cum te mai simti?" pentru ca stiu ca ei vor ca raspunsul sa fie "din ce in ce mai bine", iar eu nu am un raspuns nici pe aproape.  Mi-e frica de fiecare data cand mi se adreseaza intrebarea aceasta pentru ca nu am cum sa raspund asa cum se asteapta sa raspund. Nu e mai bine, nu avem un raspuns, nu stim ce se intampla sau cum sa rezolvam, dar incercam si tot incercam diverse variante pana ceva-ceva o sa iasa bine. 

Iar cum eu nu pot sa nu am asteptari, as vrea sa setez o asteptare - la intrebarile fatidice "ce mai faci?" sau "cum te mai simti?" si la urarile "sa te faci bine repede!" sa nu asteptati un raspuns din partea mea. Nu am unul.

Sper ca sunteti bine,

R.