Bilant

Bilant 

Aprilie a fost luna schimbarilor majore, as putea zice. 

Cumva ceva candva s-a schimbat. 

Pierderi
Cronologic, in 2016 am inceput parcusul meu profesional. Timp in care am incercat sa imi dau seama cum sa aliniez ce faceam atunci 8 ore pe zi cu ce imi placea sa fac la vremea aceea. Lucrurile au functionat, am mentiut relatile sociale cu fosti colegi de facultate, cu noi colegi de birou, am cunoscut oameni noi, am lasat in urma oameni vechi. 

Prima prietenie pe care am pierdut-o a fost in 2016. Din ratiuni financiare si de neparticipare din partea mea la un eveniment important din viata prietenei mele de atunci, relatiile s-au intrerupt fara vreo discutie finala. Pur si simplu am stiut ca nu ne vom mai vorbi. 

A doua prietenie a fost in acelasi an. Cred ca la scurt timp dupa. Aflasem cu stupoare cate nemultumiri fata de mine avea si pe care le expunea oricui, mai putin mie. Celei careia ii povestea initimitati din relatia ei de cuplu si derapaje la fel de intime si personale. Am decis ca nu e nevoie de o discutie finala. A incercat sa reia legatura si de fiecare data am inchis usa ferm. Nu m-a interesat sa aflu nimic mai mult decat ce mi se comunicase ca se povestea despre mine. Si nu doream (inca nu doresc) sa ma ascoiez cu asemenea persoane. Ironic, lucrul pentru care o judecam intr-o masura a devenit sursa celei mai mari suferinte din cate am trait, dar asta e cu totul alta poveste. 

A treia persoana a iesit din viata mea undeva in 2020, dupa mai multe incercari de a incheia amicabil si definitiv relatiile. Nu ma simteam apreciata, ci utila. Acum discutand despre situatia respectiva, s-a facut lumina. Nu era o prietenie, ci mai degraba a very close acquaintance, iar relatia era mai degraba tranzactionala, in care eu nu avem beneficii de vreun fel. Asa ca in 2020 am rupt legatura dupa acelasi tipar. Fara drame, fara lacrimi, cu un unfollow si unfriend. 

A patra pierdere a fost prima mea inima franta. Mult spus probabil, dar erau acolo sentimente romantice, dar care au ramas la stadiul platonic multa vreme pana cand intr-un final am decis ca nu mai are rost sa alimentez o "prietenie" de dragul unei indragosteli. Daca nu era ce imi doream, nu voiam sa ma multumesc cu altceva. Asa ca am incetat, la fel ca in restul cazurilor, sa mai intretin relatia aceea - platonica sau de orice alt fel. 

A cincea pierdere a fost de fapt inima franta. Bucati de suflet imprastiate peste tot prin Barcelona, pe Rambla, pe Gran Via de las Cortes Catalanes, pe Passeo de Gracia, la Sagrada Familia, lacrimi fierbinti ce se rostogoleau din ochii care ma usturau de la o noapte nedormita in timp ce vedeam in ceata panorama orasului dintr-un punct inalt al Parcului Guell. Am pierdut atunci respect de sine, stima de sine, incredere, sens... si pe cel pe care credeam ca il iubesc, dar care stiam ca nu imi va impartasi vreodata sentimentele. Nu mai vorbim, cred ca e cel mai bine asa, dupa o perioada in care am insistat sa pastram legatura dar si numaram zilele de tacere. Nu mai vorbim si nu vreau sa mai vorbim. Sincer, nu vreau sa stiu nimic despre el, iar el nimic despre mine. 

A sasea pierdere a fost sanatatea.- a venit insidios, cu semne usoare care nu au mai plecat pentru multa vreme si care m-au facut sa imi indrept atentia de la exteior spre interior. 

A saptea pierdere a fost la pachet cu aceasta a sanatatii. Lipsa mea de disponibilitate si griile - nu incerc sa ma scuz, doar explic, aveam atat de multe frici incat nu mai puteam fi in acelasi fel prezenta si disponibila - a dus la un tantrum si o finalizare printr-o mesaj a unei prietenii de 7, cred, ani. Un final rece, deloc empatic din partea unei persoane pe care nu o consideram a fi asa. Dar ne-am pierdut atunci si in asa fel, dupa ce fusesem prevenita ca asta urma sa fie rezultatul daca nu imi schimb abordarea (din nou, nu incerc sa ma scuz, dar aveam in fata prospecte de medicamete de schizofrenie si epilepsie si incercam sa cope with that,  nu cu deciziile de cuplu sau problemele de la serviciul care nu ma priveau atunci). That was it with that. 

A opta pierdere a fost cea mai surpinzatoare si recenta. O prietenie care a durat aproximativ 25 de ani. S-a terminat cu un mesaj de imi pare rau, dar nu esti ceea ce am nevoie acum, iar eu nu sunt ceea ce tu ai nevoie si cu un unfollow si remove follower. Dupa ce am vazut rezultatul deciziei, nu luate de mine ca in cazul 7, am sters numarul de telefon al persoanei respective si am ramas impacata cu gandul ca asa a fost sa fie. Asa a considerat, asa a crezut, probabil are dreptate si cu siguranta merita sa aiba ceea ce isi doreste in viata. Ii doresc tot binele si sa isi gaseasca drumul in viata. 
Aceasta prietenie a fost destuld solicitanta nu doar prin durata, prin faptul ca am copilarit impreuna, ci pentru ca au existat presiuni, ultimatumuri, reprosuri ca nu sunt suficient de creativa si indrumari de ce as putea face. Au venit dintr-un loc bun, stiu sigur, cu o intentie buna. Dar nu era ceea ce eu imi doeam, voiam doar validarea care venea cu a "asculta" de "sfaturile" acelea. 

Castiguri

Nu mai scriu in spatiul virtual ca introspectie sau orice altceva. Acesta este ultimul post de tipul acesta. Nu ma mia reprezinta, am trecut de faza aceasta. Nu stiu care e faza actuala, dar stiu ca nu e bloggingul sub nicio forma.

Am castigat oameni buni, doctori care ma ajuta, care nu se dau batuti si alti profesionisti care cu totii sunt oameni minunati pe care i-am cunoscut ca sa ma vindec(e). 

Am castigat liniste, incredere in propriile decizii si am inceput sa fac pasi in directia aceasta. 

Am castigat puterea de a vorbi pentru mine. 

In toate pierderele si castigurile, m-am regasit, mi-am regasit credintele si valorile. Si am inteles ca usile care se inchid, fac ca altele sa se deschida la un moment dat. 

Atat. 

Asteptarile

La una dintre sedintele de terapie, mi s-a sugerat ca ar fi bine sa pornesc fara asteptari. Cumva, aceasta ar fi reteta de a gestiona mai usor dezamagirile. Iar mie mi se pare cel putin problematic. Am asteptari. Nu stiu cine nu are si cum a facut, pentru ca eu nu reusesc sa renunt la asteptarile mele. Poate si pentru ca am asteptat atat de mult, ca a trecut prea mult timp. 

In ultimele luni, am tot asteptat. Rezultate, programari, raspunsuri.- toate cu asteptarea ca o sa primesc ceva in schimb, un raspuns. Iar in asteptarea mea, primesc intrebari de la cei care mai asteapta, inca, pe langa mine. 

Cel mai tare mi-e frica de intrebarea "cum te mai simti?" pentru ca stiu ca ei vor ca raspunsul sa fie "din ce in ce mai bine", iar eu nu am un raspuns nici pe aproape.  Mi-e frica de fiecare data cand mi se adreseaza intrebarea aceasta pentru ca nu am cum sa raspund asa cum se asteapta sa raspund. Nu e mai bine, nu avem un raspuns, nu stim ce se intampla sau cum sa rezolvam, dar incercam si tot incercam diverse variante pana ceva-ceva o sa iasa bine. 

Iar cum eu nu pot sa nu am asteptari, as vrea sa setez o asteptare - la intrebarile fatidice "ce mai faci?" sau "cum te mai simti?" si la urarile "sa te faci bine repede!" sa nu asteptati un raspuns din partea mea. Nu am unul.

Sper ca sunteti bine,

R.

Liste

Astazi revenim spre dumneavoastra cu inca o lista de lucruri. Nu de facut, ci de dragul de a le enumera. Ce e in tendinte, ce e out dupa un sezon ce a durat cat o viata. 

Pe lista de out avem asa:

1. Sifonierele

Imi displac profund sifonierele, mai ales faptul ca oricat ai ordona hainele pe rafutri, tot se face dezordine. Sunt mari, striga sunt aici, uita-te la mine, ocupa spatiu si blocheaza cai. Prefer corpurile mai mici, cu sertare, deasupra carora poti agata un tablou. 

2. Lucrul in echipa

Nu toate activitatile necesita implicarea mai multor persoane in acelasi timp. Ca om care nu poate lucra cu public sau supervizat, am sa zic pas cererilor viitoare de Hai sa ne auzim ca sa raspund la mailul asta/ sa facem prezentarea aia/ sa verificam problema xyz. Am nevoie sa gasesc o formulare in corporateza pentru acest lucru, insa cert e ca acest mod de lucru nu functioneaza pentru mine si prefer sa nu stau 80 de minute intr-un call pentru a face o sarcina, doar de dragul de a discuta. Prefer linistea mea. Putem gasi alternative, sunt sigura.

Pe lista de in avem urmatoarele:

1. Ghioceii 

Au rasarit deja in gradina din fata blocului si sunt speranta mea pentru un nou inceput, mai relaxat si mai lejer. 

2.  Redescoperirea activitatilor de recreere 

Am simtit ieri ca o gura de aer proaspat cand am deschis blogul unei persoane pe care o urmaresc de cateva luni pe YouTube. Mi s-a parut asa de proaspat totul pe blogul ei, incat mi-am dat seama ca stateam ca un bibelou plin de praf pana in momentul acela. Asa ca am intins mana spre pamatuf, m-am scuturat si incep sa reiau activitatile din timpul liber - scriu, citesc, desenez, imi mai caut seturi de flori din Lego de construit. 

3. Micul dejun

De o saptamana am inceput sa mananc dimineata. Revolutionar, stiu. Dar pentru cineva care in ultimii ani nu a mancat nimic dimineata, pana pe la pranz de fapt, si care obisnuia sa dea gata doua cafele pana in prima masa, e mare lucru. Si sper ca asta sa imi dea un mic reset si sa ma mai intremeze. 

Acestea sunt lucrurile de pe lista mea de weekend. 

Ne recitim curand,

R.

21 de luni

 Buna seara! Deranjez? Se poate?

Am neglijat acest spatiu in ultimii ani pentru ca n-am avut tmp, nu imi mai aminteam parola, nu am avut nimic de zis, m-am luat cu altele, am incercat alta platforma, nu am stiut ce sa scriu, nu am stiut cum sa mai scriu, am fost la psiholog, m-am imbolnavit, nu mai sunt cine stiam ca sunt, am racit, m-am vindecat, am fost plecata, am plans, am cazut, a trebuit sa ma spal pe cap... pentru ca mi-a intrat ceva in ochi suflet.

Intamplarea face sa se implineasca azi 21 de luni de cand ma invart intr-o roata de hamster, iar 21 sa fie laitmotivul si numarul existentei mele. Am atatea date de 21 notate cu rosu in calendar, ca nu imi ajung degetele sa enumar fiecare eveniment. Nu stiu ce gluma cosmica e asta, dar  21 de luni (pline) mai tarziu, am revenit aici. Incet, instabil, cu sprijin bilateral, dar am revenit. Acasa. 

In ultmele zile, am tot primit sugestii de a viziona clipuri de tipul cutare numar de lucruri de facut inainte de cutare varsta. Anul acesta o sa fie cu repetitie in numarul ce imi va desemna varsta. Iar pentru ca 21 se poate scrie si ca 3, vreau sa las si eu aici 3 lucruri la care m-am gandit inainte de a implimi 33 de ani. 

1. Mai in varsta nu inseamna si mai intelept

    In ordinea cronologica de la cel mai recent eveniment la cel mai indepartat, am cunoscut saptamana trecuta o doamna semnificativ mai inaintata in varsta decat subsemnata. Doamna de familie buna, cu un statut in vremurile apuse ale epocilor mai intunecate, dar antitetic aurite, ale patriei, mi-a marturisit franc ca doreste sa imi spuna tot ce stie ea. Si mi-a povestit, iar eu am ascultat. 
Ascultam si nu judecam, ar zice trend-ul. Si chiar nu judec, dar oleaca de gandire critica am. Si ce am putut observa e ca indiferent de statutul social, indiferent de conditia financiara, de posibilitati si de usile deschise, de cati ani traiesti si de cate experiente ai, tot vei fi subjugat propriilor credinte limitative. De ce spun asta? Pentru ca aceasta doamna, o femeie care a razbit singura, care a luptat si a scos in lume un copil caruia i-a dat totul, refuza cu indarjire orice ajutor, orice ar insemna acesta. Sa nu o stie lumea ce o doare, sa nu o stie partenerul ce o supara, sa nu stie nimeni ce e in sufletul ei, pentru ca "lumea rade" si nu te poti increde. 
Si nu o desconsider in niciun fel, dar simteam cum mi se intristeaza particule din suflet cand auzeam tot ce imi povestea si prezenta drept lectie de viata si exemplu de "asa ar trebui procedat". N-am contrazis-o pentru ca am invatat acum mult timp ca nu ai cum sau de ce sa incerci sa ii faci pe altii sa vada ce consideri tu ca e incorect, daca pentru ei acela e stindardul de excelenta. Dar nu poti sa nu te intristezi cand vezi un suflet de adolescent dornic de acceptare cu orice pret prins in corpul unui batran. 

2. Viata te scoate la tabla pana inveti lectia si o spui corect in fata clasei

    Am intalnit in ultimii ani, poate in ultimii 25, acelasi tipar de personaj. Cu care dansam acelasi dans, pe aceeasi muzica, pas cu pas la indigo, pana cand jocul ma ametea. 
De primavara trecuta, insa, s-a produs ceva. Sau poate mai devreme un pic decat din primavara a fost declicul, dar cert e ca pana cand nu am bagat bine la cap cateva aspecte, viata mi-a servit acelasi scenariu cu alti actori. 
Multumesc Celui de Sus ca mi-a pus in drum Oameni care mi-au deblocat niste roti, le-au pus in miscare, si care mi-au daramat cateva dintre convingerile acelea care ma tineau pe mine in interiorul zidurilor, nu pe ceilalti in afara lor. Mai profund decat mine e doar prietenul ala care te suna cherchelit sa iti spuna ca te iubeste. 
Cert e ca mai am cateva pagni de repetat, dar sunt, zic eu, pe drumul cel bun al recuperarii. 

3. Traieste-ti viata in ani de caine 

    Pentru ca nu sunt doar profunda, dar si catastrofala in gandire, voi a spune ca suntem cu totii datori cu o moarte. Whoa, whoa, stai asa, de unde intunericimea? Explic. 
Mi-au fost vanturate prin fata diverse diagnostice, fiecare cu speranta lui de viata, iar primele mele ganduri au fost ca mor si nu am facut nimic din ce mi-as fi dorit in viata. Nu stiu daca am verbalizat lucrul acesta pana acum, dar a fost acolo in timpul fiecarei curse spre casa de la cabinetul unui medic. 
E un privilegiu sa ajungi la batranete si sa te uiti inapoi la viata traita, sa rasfoiesti albumele sau sa iti amintesti clipele frumoase. Or, eu nu am nici albume, clipe frumoase au fost, dar lipsesc si unele pe care le vazusem eu in filmele la care m-am tot uitat si la care tanjeam tanjesc.
Prudenta si analiza isi au si ele locul lor, evident ca in primul rand e important sa te simti in siguranta, dar la fel de important e sa si profiti de ocazii. Eu mi-am trait 30 de ani din viata asteptand momentul ideal (ideal la mine-n cap). Urma sa fac x lucru doar cand y,z sunt rezolvate, cand parul imi va sta bine, cand acneea va disparea, cand voi fi un pic mai slaba, cand voi avea casa mea, si tot asa, pentru ca orice imi lipsea era pentru ca nu indeplineam eu toate conditiile mele, deci nu eram demna de acel lucru. 
Dupa 30 de ani, mi-a picat fisa. Aplica la orice vrei tu, chiar daca nu ai toate calificarile, pune-te in situatia aia stanjenitoare, pentru ca e un disconfort de moment, iar peste ani te vei gandi la ce ai avut de castigat din momentele acelea. Sper. 

Am zis ca las 3, dar mai strecor o mica notita. In ultimii ani de introspectie ghidata sau autonoma cred ca am ajuns la o suprasaturare de cunoastere de sine. Intr-atat incat nu doar ca nu ma mai intelegeam, dar nici nu ma mai recunosteam. De cand cu rotita de hamster, oricum nu mai stiu cine e persoana care se uita in ochii mei din oglinda, pentru ca e atat de diferita de eu de acum 21 de luni. Si am sa zic ceva ce nu se spune, cel putin asa mi se pare mie: ca e haram sa zici in societatea actuala. Psihoterapia a fost cel mai rau lucru pe care l-am facut pentru mine, pentru ca m-a cufundat si mai tare in spirala de auto-analiza, in loc sa imi deschida mintea la alte perspective. 

Ajung la incheierea acestei intrari de jurnal cu speranta ca aceasta borna de 21 imi va permite sa schimb macazul ultimelor luni spre mai multa actiune, practicalitate si acvitate decat orice altceva. 

Cu dorinta sa ne recitim cat de curand,

R. 

Figuri de stil

Mereu mi-au placut figurile de stil. Preferatele mele sunt metaforele. Imi place sa ma gandesc la metafora din discurs ca la perdeaua din camera. Ce incapere e completa fara perdele? 

Manati de vreo curiozitate stranie, de-ar fi sa cititi textele din caietul acesta virtual, nu o sa gasiti altceva decat insiruiri de metafore. Majoritatea intuneca frazele, asa cum imi place mie sa dramatizez, dar cred ca - sau vreau sa cred ca - asa se obtine clar-obscurul baroc spre care tind constant. 

Randurile acestea, putine si deloc incondeiate, au scopul de a-mi aduce aminte ca asta e ce trebuie sa fac. Sa scriu. "Scrieti, baieti..."

Ploaie de mai

Era mai si ploua. Ploua timid, ca nu cumva bujorii sa se sperie si sa nu mai infloreasca. Dar picaturile se cuibareau gingas in interiorul petalelor pana ajungeau in locul secret dintre filele catifelate si roz, pentru a imbraca apoi suvitele subtiri si pudrate. Si in jurul vazei imbujorate, cadea lumina galbena a felinarului agatat pe peretele de caramida. Cladirea veche din apropierea oraselului Crema aducea aminte de un palat in paragina, mai degraba, decat de o locuinta potrivita unei domnisoare. Dar in noaptea aceeea de mai, cu picuri reci, era singurul loc pe care il putea numi acasa.

Caldura de peste zi fusese inlocuita de racoarea pe care o adusese ploaia, iar lumina felinarului completata de cea a lunii pline, precum acordurile de chitara ce proveneau din sufragerie - sigur pusese un disc vechi la gramofonul acela care mereu agata vinilul - erau intregite de sunetul apei care cadea din cer pe frunzele crude ale piersicilor.

Simtea racoarea pamantului sub talpile goale si aerul rece ii ardea umerii descoperiti, oricat ar fi incercat sa ii acopere cu salul capatat de la o tiganca din Sevilla.

 - Ti-am spus sa te imbraci mai bine, e frig.

Vorbele cu miros de vanilie se concretizau dintr-un nor de tutun, iar pipa ce-l forma se apropia de marginea balconului.

 - Cand termini de visat, te astept.

 - Sigur, intr-un minut, spuse ea, sorbind o ultima gura din paharul de vin rosu. Odata cu dulceata strugurilor, sorbea si razele de luna, plansetul ploii si tineretea humei.

Lasa paharul pe masa si felinarul aprins, poate si Luna avea propriile ganduri pe care sa le cantareasca.

Mitologie

Bancile din Cismigiu putrezesc cate putin dupa fiecare ploaie. Copacii mai mor putin dupa fiecare toamna. Aleea din dreapta duce la Biblioteca Pedagogica. Stanga, nu stiu. Inca n-am aflat. As vrea sa cred ca daca treci de mijlocul parcului, si te sucesti brusc spre stanga, ajungi pe Luna. Pierd atatea nopti uitandu-ma la Ea, incat cred ca fie ma transform in lupoaica cel putin o data la trei saptamani, fie sunt lunatica. 

Iar tu dormi atat de frumos. Linistit, ca si cand noaptea e cel mai senin moment si n-ar exista cutremure. Cum poti dormi, cand Luna e atat de frumoasa? Ma asez langa tine, si te intorci. Amorul de plumb bacovian ar crapa de invidie, dac-ar sti ca exista Luceferi, sculptati parca de mainile lui Bernini, in sud-estul Europei. 

- De ce nu dormi? intrebi mai mult pentru tine.

- Nu pot. 

Strangi asternurile spre tine, si cauti tivul bluzei prea largi pentru a mi se potrivi. 

- Si daca mergem in Cismigiu, inainte de la Arhive s-apoi, brusc, la stanga? intrebi, in timp ce te rapeste Orfeu.