Note to self: stop giving second chances. And third... And so on..

Punct

si de la capat.

Actualizare

Evident, e ceva schimbat pe aici. Numele, adresa, aspectul. Nu am sters textele mai vechi, (le-am mutat de pe vechiul domeniu, la care nu mai am acces) pentru ca blogul acesta a functionat - mai mult sau mai putin - inca din 2011 si vreau sa ramana cumva tot ce mi-a trecut prin cap. 

Ce gasiti aici sunt incercari cvasiliterare. Nu vin din realitatea imediata, nu au baza reala si nici nu au vreun destinatar concret. Sunt scantei si franturi din unele ganduri. Apoi, mai sunt si expuneri ale intereselor - pe care abia acum incep sa le descopar - ce imi ocupa timpul. Mai poate interveni si realitatea, din cand in cand, daca uit usa deschisa. 

Numele are de-a face doar cu o revelatie de moment. Asa obisnuiam sa fiu. Candva, pe drumul asta pe care puteti sa-l numiti cum vreti, intre un an calendaristic si altul, am uitat. Acum, insa, mi-am adus aminte.

"care vădește simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și cu naivitate."

Asa e. Si nu trebuie sa fiu mai mult de atat. 

Ne citim. 

LOVE,

Lily

Nu regret. Ramai cu vorbele. Eu imi iau sufletul si plec.

Am gresit. O sa recunosc, pentru ca nu mai vad rostul sa nu. M-am inselat profund in privinta ta si, da, aveai dreptate. Mi-e rusine de ce m-am transformat din cauza ta. Nu, nu din cauza ta. Tu nu m-ai facut in niciun fel. Eu am decis sa schimb si am gresit. Acum vad. Vad ca n-ai meritat.

N-ai meritat nici macar una din toate lacrimile alea ce au curs pentru tine, nu pentru cei care le meritau. N-ai meritat nici unul dintre gandurile care s-au nascut pentru tine. N-ai meritat nici unul dintre cuvintele pe care ti le-am scris atat de mult timp. N-ai meritat nici excursia gratuita prin mintea si sufletul meu. N-ai meritat niciodata nimic din ce ti-am dat. Material nu ti-am oferit. Nu aveam de gand. Emotional, insa, mi-ai luat prima data. Ti s-or fi parut penibile cuvintele, ti s-or fi parut jalnice gandurile. Escroc sentimental e mult spus. Stii sa vorbesti, stii sa capeti increderea oamenilor. Si nu o meriti.

Ramai in lumea ta. Mie nu imi place in ea.

Si-ti mai dau dreptate, acum, pe final. E cum ai spus. N-ai fi stiut ce sa-mi oferi pentru ca nu ai ce imi trebuie mie. Curajul nu e pentru tine. Sarcasmul, insa.. ha.

Se mai intampla si schimbari

"Multumesc frumos, dar eu nu mananc carne."

Cam asa incep mesele mele in ultima vreme. Si mai e si gluma aia cum ca vei afla foarte repede si fara sa intrebi daca vreo persoana din incapere e vegetariana, pentru ca simte nevoia sa anunte. 

Hai sa povestesc...

Mereu am avut o relatie ciudata cu mancarea. In sensul in care cand eram mica, preferam sa o dau cainelui si sa le spun parintilor ca eu am mancat ce de fapt molfaise Azorel. Nu sunt gurmanda, nu imi place sa mananc in sensul ala. Mananc pentru ca trebuie, pentru ca mi se mai face foame, pentru ca ma dojeneste organismul, dar nu pentru ca imi face placere in vreun fel pregatirea mancarii. De-ar fi dupa mintea mea, as trai cu apa si aer. Da, am si pofte cateodata. As rontai niste cartofi prajiti, as curata cu degetele castronul in care pana nu acum multa vreme era crema pentru tort sau as curata portocale in fata unui ecran pe care ruleaza un film de Craciun, doar suntem oameni. 

Ce vreau sa explic e ca nu sunt mancacioasa, nu traiesc ca sa mananc, ci mananc ca sa traiesc. 

Pana acum ceva vreme mancam "de toate", cu ifosele si preferintele de rigoare. Ma strambam cand auzeam discutii pe teme culinare ce implicau diversele moduri de a prepara carnea si in doua randuri, observandu-mi-se reactiile, am fost intrebata daca nu cumva sunt vegetariana. Cu ambele ocazii am raspuns ca nu. Si nici acum nu vreau sa zic "sunt vegetariana". 

Am ales sa nu mai mananc carne sau orice alt produs provenit de la animale (da, asta include si mierea. Si, da, stiu ca albina e insecta). De asemenea, am ales sa nu mai consum zahar si anumite fructe, precum am exclus si prajelile din dieta. Nu e o decizie bazata pe morala, etica, dragoste de animale in totalitate. E luata pentru ca simt ca e mai bine pentru mine, pentru ca stiu ca altfel nu ma pot face bine, pentru ca asta a recomandat, cumva, medicul si pentru ca, da, mi-e mila cand ma gandesc ca o fiinta moare ca eu sa traiesc. 

Asa ca, dragi oameni cu care ma asez la masa, se poate trai cu frunze, sunt constienta ca nu-s iepure, nu ai nevoie de carne ca sa nu mori, proteinele sunt si in legume, nu doar in antricot si mici, laptele are gust bun si daca e din plante si, va rog, nu ma mai priviti ca si cum mi-au spalat creierul si m-am alaturat vreunei secte. Sunt intreaga la minte, in limita in care poate fi cineva, si prefer sa discutam despre valorile culturale decat despre cele nutritionale.

Si adeverinta? E la CASMB

Buuuun. E august, e cald, e zapuseala de incepi sa te intrebi cum a rezistat poporul ales in desert si n-a intrebat "Moise, boss, noi mai mergem mult?" si ai de rezolvat treburi ce tin de hartii. Unde? La institutiile statului. Care stat? Ala de sta. Ala roman.



Simt cum ma ia tremuratul in timp ce verific copiile de pe diplome, adeverintele care certifica fiecare alt lucru si pornesc spre biroul cu pricina. Sediul CASMB din Floreasca, parte necunoscuta mie a capitalei, dar pe care am inceput sa o cunosc bine. Prea bine.


Ajung in sediul usor futurist al institutiei, imi zic "ce bine, avem si lift ce pare sigur" si urc pana la etajul 3, dau sa pun mana pe clanta, cand observ un domn in spatele meu. Il intreb daca nu cumva venise mai devreme, imi spune ca nu-i graba, sa intru. Inauntru, intr-un birou prea mic pentru cate se intampla acolo, dau de doamnele - sa le zicem asa - care decid daca au chef sau nu sa te ajute. Zambitoare le spun ca voi pleca in strainatate in curand cu o bursa, prin urmare vreau si eu vestitul Card European de Sanatate. Mi se cere CNP-ul pentru a mi se verifica istoricul in sistemul Casei de asigurari si, intre timp, doamna imi ia la verificat dosarul.


O incruntare si simt cum imi fuge pamantul de sub picioare. "N-aveti adeverinta. Va intoarceti cu adeverinta de student." Am, cum n-am? Ii spun sa se uite, ca e acolo adeverinta pentru care mersesem special la facultate si pe care secretara mi-a eliberat-o chiar in aceeasi zi. Se uita la mica hartie si emite un sunet ce nu aducea deloc a incantare "Pai, vedeti. Aici scrie 2014/2015. Ne trebuie una pe 2015/2016 si sa scrie ca plecati cu Erasmus." Usor panicata ii explic doamnei ca n-am de unde acum, ca trebuie sa astept pana pe 1 septembrie, secretarele fiind in concediu, ca am carnetul vizat, insa nu si nu. Adeverinta, domnule, e sfanta si fara ea nu se poate! Mai arunca o privire in calculator si aud din nou sunetul. O strangere de buze si un fluierat in acelasi timp. "Sunteti salariata!". Cu nervii intinsi ii spune ca da, dar mi-am dat demisia. Exasperarea se citeste pe fata functionarei "Pai trebuie si adeverinta de la serviciu, si decizia incetarii activitatii si trebuie sa va schimbam categoria de asigurat. Da? La revedere."


Cum la revedere? Gata? S-a rezolvat, nu se poate?


Fug pana la serviciu, il caut pe cel de la administrativ, ii spun necazul si promite sa ma ajute. Ajung acasa si, in urma unei discutii, ma luminez. Am un contract de studii care precizeaza tot ce trebuia sa precizeze adeverinta. Maine rezolv, imi zic. Vai, cat de gresit era gandul acesta.


Ma prezint ziua urmatoare inarmata cu acte semnate de decan si rector si incerc, de data aceasta la cealalta .. doamna. Ii prezint situatia si spune "Adeverinta aveti?". Ma intreb serios daca alt cuvant a mai invatat doamna sau lexicul ei se limiteaza la atat si ii prezint contractul. "Ce-i asta?", intreaba doamna in timp ce mi-l arunca efectiv inapoi. Supa la plic dau sa spun, dar imi amintesc ca suntem oameni si ii explic. Aflu de la doamna respectiva ca documentul semnat de rector n-are nicio valabilitate in fata dumneaei, instanta suprema intr-ale Cardurilor Europene, dupa care imi spune, pe un ton batjocoritor "da, vad ca stapaniti limba engleza". Ii spun ca sunt salariata si ca am actele acelea la mine, iar fata i se schimonoseste intr-o grimasa ce prefigureaza torturi dantesti pentru mine. Imi spune ca trebuie sa merg la sediul din Titeica, iar cerul imi cade in cap. Incep sa tremur, privirea mi se incetoseaza si intreb de ce. ""Pentru a va scoate de la salariati si trece la studenti". Ii spun ca ieri nu mi-au spus asa ceva si ma asigura ca da. Incerc sa nu o sugrum cu firul de la telefonul pe care il are pe birou si la care nu raspunde, asa ca ma ridic si plec spre Titeica. Acolo, dupa asteptat la coada, ganduri ca nu voi reusi sa obtin nemernicul ala de card, ca mi se duc toate planurile si toata munca pe apa sambetei, ca o sa am de pregatit un teanc de documente si cedat nervos, ajung la ghiseul de informatii. Cu un zambet larg (pont dat de domnul de la paza care m-a zarit plangand pe infundate, cu mapa in brate) le explic de ce am nevoie si de ce nu sunt in Floreasca cu problema rezolvata. Doamna de la ghiseu se ridica, imi spune ca nu poate face nimic din ce spun cele din Floreasca si ma ia sa mergem la "sefa". Astept in fata unui birou timp de doua minute, iar doamna (chiar o doamna!) se intoarce si imi spune sa ma duc linistita in Floreasca si sa cer cardul in calitate de salariat, caci aceasta primeaza in fata celei de student. Doar sa fac dovada asigurarii pe ultimii 5 ani, adica diplome si adeverinte pe care le am.


Ma duc pe 1 sa cer adeverinta de la facultate cum ca plec cu bursa. Zic sa o am. Si apoi, dau din nou piept cu cerberii. Infernul n-are cercuri. Are sedii si bonuri de ordine.


To be continued.

Dor

Contur pe linia catifelata. Caldura. 37 de grade. Plus. Minus. Putin. Obrajii inundati de teama capata nuanta bujorilor de mai. Mai! Ce luna frumosa. E cald si atunci. Contur. Cade de linia mandibulei si ajunge sa stranga clavicula proeminenta. Urmeaza linia si se opreste in mijlocul pieptului. Si acolo parca infloreste ceva. O inima? Nu. E ceva mai mult. Sa fie ....? Nu, nu. Presiunea pe osul acela se mareste. Sunt doua maini ce ii simt forma. Una prin cealalta. Dupa o secunda mana lui uita ce voia sa gaseasca si incepe sa cerceteze o alta mana. Caldura si acolo. Acelasi tip de caldura. Al ei. Caldura inghetata spre varfurile degetelor. Prinde in ambele maini palma ei stanga. Raman asa. El, privind valsul mainilor. Ea, privind furtuna din ochii lui. 

Nu stiu cine ti-a dat voie sa pasesti cu bocancii in viata mea, dar pe viitor sa bati la usa.