Ploaie de mai

Era mai si ploua. Ploua timid, ca nu cumva bujorii sa se sperie si sa nu mai infloreasca. Dar picaturile se cuibareau gingas in interiorul petalelor pana ajungeau in locul secret dintre filele catifelate si roz, pentru a imbraca apoi suvitele subtiri si pudrate. Si in jurul vazei imbujorate, cadea lumina galbena a felinarului agatat pe peretele de caramida. Cladirea veche din apropierea oraselului Crema aducea aminte de un palat in paragina, mai degraba, decat de o locuinta potrivita unei domnisoare. Dar in noaptea aceeea de mai, cu picuri reci, era singurul loc pe care il putea numi acasa.

Caldura de peste zi fusese inlocuita de racoarea pe care o adusese ploaia, iar lumina felinarului completata de cea a lunii pline, precum acordurile de chitara ce proveneau din sufragerie - sigur pusese un disc vechi la gramofonul acela care mereu agata vinilul - erau intregite de sunetul apei care cadea din cer pe frunzele crude ale piersicilor.

Simtea racoarea pamantului sub talpile goale si aerul rece ii ardea umerii descoperiti, oricat ar fi incercat sa ii acopere cu salul capatat de la o tiganca din Sevilla.

 - Ti-am spus sa te imbraci mai bine, e frig.

Vorbele cu miros de vanilie se concretizau dintr-un nor de tutun, iar pipa ce-l forma se apropia de marginea balconului.

 - Cand termini de visat, te astept.

 - Sigur, intr-un minut, spuse ea, sorbind o ultima gura din paharul de vin rosu. Odata cu dulceata strugurilor, sorbea si razele de luna, plansetul ploii si tineretea humei.

Lasa paharul pe masa si felinarul aprins, poate si Luna avea propriile ganduri pe care sa le cantareasca.

Mitologie

Bancile din Cismigiu putrezesc cate putin dupa fiecare ploaie. Copacii mai mor putin dupa fiecare toamna. Aleea din dreapta duce la Biblioteca Pedagogica. Stanga, nu stiu. Inca n-am aflat. As vrea sa cred ca daca treci de mijlocul parcului, si te sucesti brusc spre stanga, ajungi pe Luna. Pierd atatea nopti uitandu-ma la Ea, incat cred ca fie ma transform in lupoaica cel putin o data la trei saptamani, fie sunt lunatica. 

Iar tu dormi atat de frumos. Linistit, ca si cand noaptea e cel mai senin moment si n-ar exista cutremure. Cum poti dormi, cand Luna e atat de frumoasa? Ma asez langa tine, si te intorci. Amorul de plumb bacovian ar crapa de invidie, dac-ar sti ca exista Luceferi, sculptati parca de mainile lui Bernini, in sud-estul Europei. 

- De ce nu dormi? intrebi mai mult pentru tine.

- Nu pot. 

Strangi asternurile spre tine, si cauti tivul bluzei prea largi pentru a mi se potrivi. 

- Si daca mergem in Cismigiu, inainte de la Arhive s-apoi, brusc, la stanga? intrebi, in timp ce te rapeste Orfeu. 

Tale of 3 Days

Sunt mandra posesoare a unui temperament inexistent, care uneori cauzeaza situatii de criza. De asemenea, am interese varii si variate, din sfere diverse. Imi place sa pun asta pe seama semnului astral sub care a stat ziua nasterii mele. Iti marturisesc, insa, ca nu cred prea tare in influenta astrelor asupra felului in care ne comportam. In fine, obisnuiesc sa ma arat interesata de lucruri ce sunt diametral opuse, iar rochia victoriana din dulap nu face mereu casa buna cu tenisii converse ce stau sa se dezintegreze. Nici faptul ca in ultimele 6 minute am ascultat Maluma si Joan Jett sau ca visez cu ochii deschisi la povesti de iubire interbelice sau patruzeciste nu se impaca, uneori, cu pornirile de groupie at a The Doors concert. Ce pot spune, imi place sa creez confuzii.

Am mentionat The Doors, astfel incat am sa dezvolt nitel. Interesul a inceput undeva prin al doilea an de facultate cand, un foarte interesant -si chipes, as putea adauga- domn a mentionat cateva trupe dragi sufletului sau. Una dintre ele era Pink Floyd. M-a intrigat referinta muzicala si, ajunsa acasa, am inceput sa caut mai multe despre noua sfera a rockului ce avea sa imi fie dezvaluita. Acela a fost momentul cand adolescenta cu porniri melancolice si preferinte de rock alternativ a descoperit muzica fascinanta a celor de la Pink Floyd si, datorita recomandarilor generate aleatoriu de YouTube, si a celor de la The Doors. Mi s-a parut interesant stilul, m-au captivat versurile. M-a fascinat de-a dreptul persoana lui Morrison. Preocuparile din facultate au facut ca sertarul rockului sa se inchida pana de curand, cand l-am redescoperit pe Morrison prin numeroasele referinte din filmele la care am inceput sa ma uit. Si iata-ma in punctul acesta in care aproape definitivez un intreg cult al personalitatii dedicat Regelui Soparla. De ce? De ce nu, indraznesc sa te intreb. 

Mai aveam in plan sa povestesc ceva, dar o las pe data viitoare.

Ma duc sa visez la Jim.

Dicteu automat

Sa fie, sa nu fie, nu stiu. Poate ca, in gand, n-avem nevoie de virgule. Asa ar fi gandit Joyce. Nici puncte, semne de exclamare sau alte dramatisme inutile. Dar mie imi place dramatismul, imi place dramaticul, dramaturgia si dramatizarea. Drama personajului. Care personaj? Eu stiu...

Am inceput anul intr-un fel tare simpatic, cu aceleasi griji de anul trecut si nu pot sa nu ma gandesc daca nu cumva granita asta temporala nu-i doar o gaselnita de-a oamenilor pentru a justifica o alegere estetica la inceput de fila.

Mai mult decat dor, cred ca vrem inapoi niste sentimente. In definitiv, ce e dorul decat durerea sufletului cauzata de lipsa drogului administrat zilnic? Putem spune, atunci, ca dorul e sevraj?

Si cand te gandesti ca am inceput pe un drum si, cu sau fara voia mea, am continuat pe un altul. Exact ca intr-un labirit, am luat alegeri spre a ajunge la iesire. Pana la iesire mai este si, sincer, nu stiu daca vreau sa imi iasa in cale Minotaurul sau Dedal.

Sa ai parte de sustinere e ceva frumos. Si sa simti lumina in jurul oamenilor buni. Esti un om bun.

Câteva rânduri despre un an

Anul ce tocmai se termină a fost unul al schimbărilor. Nu obișnuiesc să pun pe hârtie reușite, să fac subtotalul lunilor și să trag o linie pe care să o încadrez într-un chenar roșu, iar ea, acea linie, sa aibă esența a mai mult de trei sute de zile, zile pline de gânduri, vorbe, zâmbete și, de ce nu, margarete.

Spuneam că 2016 a fost, pentru mine, un an al schimbărilor. M-am întors acasă după aproape jumătate de an și nu mi s-a părut corect. M-am luptat să mă obișnuiesc cu ceea ce, până nu acum mult timp, era rutina. E ciudat să nu-ți găsești locul într-un loc care te-a văzut crescând.

Am învățat multe, însă.

2016 m-a ajutat să fiu cu un pas mai aproape de mine.

Obișnuiam să fiu o persoană foarte dependentă de oamenii din jurul ei. Glumind, spuneam că sunt sociosensibilă. Știi cum unii oameni se întristează când plouă sau altora li se irită ochii din cauza expunerii la soare? Mie mi se irită sufletul la contactul cu oamenii. Îl simt cum se strânge când spun altora din ce e format și-i simt privirea dojenitoare când amândoi strângem bucăți de vise. A-ră-tu-raaaa! Aici. Așa. Sociosen.... Să spunem că nu am avut cel mai inspirat cerc de cunoștințe, dar anul acesta am făcut curățenie. În 2016 am scos o parte din oamenii din viața mea, și nu-mi pare rău deloc. 2016 m-a învățat că e în regulă ca anumite persoane să treacă doar prin viața ta, dar să nu rămână. E ok să fie doar pentru câteva momente, să înveți de la ei și să-i lași să plece.

Uneori ne încăpățânăm să nu vedem în jurul nostru și ignorăm faptul că sunt cei de lângă noi cei care ne taie avântul.

În 2016 am trăit un pic mai mult. E absurd cât de mult pot analiza o situație, dar anul acesta am lăsat de la mine și am apăsat butonul de amânare a chestionării deciziilor.

Am greșit mult, m-am înșelat, dar am avut dreptate în multe privințe, am reușit, am fost bucuroasă.

Am simțit mult.

Am învățat mult.

Am crescut în 2016.

Acesta ar fi bilanțul meu.

Sfârșit de document...

Scris, incotro?

Aveam 6 ani cand inventam povesti pe care le spuneam bunicilor care ma luau cu ei in diminetile calde la camp. Mergeam cu ei, ma jucam cu stiuletii de porumb si spuneam ca matasea cruda si blonda era parul papusii pe care o pregateam pentru balul la care o ducea Cavalerul Porumb. Le povesteam bunicilor ce nu isi vedeau capul de treaba cate si mai cate. Asa treceau vacantele mele de vara in copilarie. 

Pentru ca nu am frati sau surori, imaginatia mea nu are limite. Gaseam mereu modalitati de a-mi umple timpul. Cum ramaneam destul de mult timp singura acasa, in zilele in care nu ieseam afara, la joaca, montam adevarate piese de teatru cu jucariile de plus. Inventam scenariul si petreceam ore perfectionandu-l. 

Cred ca la 10 ani am scris prima mea povestire. Era despre o veverita. Ingenios, asa-i? La vremea aceea mi se parea sora cu povestile lui Creanga. 

La 15 ani am cunoscut lumea virtuala. Da, sunt dintre copiii care nu au avut telefon pana la 14 ani (si il tineam acasa!), care s-a conectat pe Mess la 15 ani, pentru ca atunci am primit beneficiul acesta, care avea ora de culcare cel tarizu miezul noptii si care a cunoscut smartphone-ul la 20 de ani. Am avut de toate, dar nu am fost rasfatata. Poate de aceea am invatat sa ma distrez singura. 

Sa revenim, insa. La 15 ani am descoperit blogul ca forma de manifestare a personalitatii prin scris. Citeam bloguri cum citeam bibliografia pentru ora de romana. Dupa cateva luni, mi-am facut si eu blog! Eram asa de incantata si incercam sa scriu a la maniere de .... Un singur lucru regret: ca nu m-am tinut de un blog. De primul blog. Am schimbat domenii, am schimbat nume, am schimbat articole, am schimbat ganduri. Am sters si am refacut. 

De ce scriu? Blogul meu nu are tema ca altele. E un amalgam de lucuri ce imi plac, despre care vreau sa vorbesc sau, pur si simplu, mostre de gandire creativa (poate-i mult spus). 

Blogul meu e al meu. Deci, despre mine. E locul in care pot fi cat de egocentrica vreau, pentru ca-s la mine pe tarla. 

Si-am sa scriu, ca de aia sunt filolog!

Minimal

Inca din septembrie anul trecut am inceput sa lucrez la mine. Nu in sensul in care am luat o cheie franceza si am inceput sa strag suruburi. In sensul in care am luat o matura si am inceput sa curat. 

Am inceput, cum spuneam intr-o postare anterioara, cu alimentatia si cu ingrjirea cosmetica. Toate astea erau pentru ten. Am sa recunosc si voi spune ca - de cand m-am intors acasa, cel mai mult - am calcat stramb de cateva ori. Dar imi propun sa ma tin mult mai responsabil de rutina aceasta. Adica sa am grija de mine. 

Dar despre ce vreau sa vorbesc azi, in randurile acestea, este despre o noua viziune pe care am inceput sa o imbratisez. Less is more. 

Nu v-ati oprit cateodata si ati simtit ca va coplesesc lucrurile pe care le aveti? Tablourile de pe pereti, cartile din biblioteca, hainele ce stau sa cada intr-o avalansa din dulap si foile ce nu mai au loc in birou? De ce avem atat de multe lucruri? Pentru ce tinem mortis sa avem 4 geluri de dus, doua creme hidratante, doua uleiuri de par, orice, dar in mai multe exemplare? Si ajungem sa traim inconjurati de lucruri ce nu ne aduc fericire, bunastare, ci ne aglomereaza, ne coplesesc, ne fura din spatiu si din resurse. 

Incepand cu luna aceasta, desi nu a fost inital printre rezolutiile de inceput de an, am sa incerc sa implementez filosofia less is more in rutina si in viata mea. Prefer sa traiesc cu lucruri ce ma fac sa ma simt bine, ce nu imi invadeaza spatiul si care imi sunt, cu adevarat, utile.

Am facut ordine in cosmetice, in sifonier, in cutia de bijuterii si in foi. Iar acum, am strictul necesar. Why have organized crap, when you can have no crap at all?

Te invit si pe tine, cel ce citesti asta, sa te gandesti daca intr-adevar folosesti tot ce detii. Ai facut intr-adevar o investitie buna cumparand mai multe exemplare din acelasi produs, doar pentru ca erau "la oferta"? Ai fi cumparat fusta aia pe care n-ai purtat-o niciodata daca ar fi fost la pret intreg? Daca ai scoate toate hainele din sifonier si ti-ai imagina ca se afla intr-un magazin, pe cate dintre ele le-ai mai recumpara? 

Orice nu iti foloseste, nu iti aduce bucurie, ci doar ocupa spatiu si-ti rapeste din resusrse, nu isi are locul in viata ta. That simple. Poti gasi scuze, desigur. Cu totii suntem atasati afectiv de anumite lucruri. Dar ce e mai important? Amintirea in sine sau un obiect? 

Cheltuie timp si, in cele din urma, si bani "cu cap", cum spune romanul. 

Mi-am dat seama ca e ma imbucurator sa pot merge intr-o vacanta, decat sa am o paleta de farduri. Si am de gand sa imi simplific viata, chiar daca intr-un timp obisnuiam sa complic totul. 

Indrazneste sa iti pui intrebari, sa faci ordine. 

2015 spre 16

Recapitulam si noi un pic? Hai!

Acum 16 zile s-a terminat un an destul de aglomerat pentru mine, in care s-au intamplat lucruri. Bune, mai putin bune, cum au fost, au fost. Am dat pagina, dar simt nevoia unui rezumat. Din fire, sunt usor melancolica. 

Astfel, incat, avem cateva randuri despre ce a fost 2015.

Am castigat prieteni in oameni la care nu ma asteptam si am pierdut prieteni din randul celor la care nu m-as fi asteptat. M-am amorezat, cica. Omul nepotrivit. Momentul nepotrivit. A fost frumos, as mai face-o, dar nu la fel. Am invatat ca merit multe si ca trebuie sa lupt pentru ce vreau. Am inceput 2015 cu un vis si l-am terminat traind realitatea in care s-a transformat visul acela. Anume, am ajuns in Spania si hell, yeah, I'm enjoying every second of it. Am trait momente superbe si pline de emotie vazand un om special pentru mine unindu-si destinul cu un alt om la fel de frumos. Am invatat sa spun nu. Apoi am uitat iar. Am inteles ca trebuie sa las de la mine. Am invatat sa cer ce mi se cuvine. Am inteles ca merit multe, lucruri intregi, nu jumatati de masura. Am deschis expozitii de sentimente pentru oamenii nepotriviti si am pendulat intre da si nu pana cand am decis ca e cazul sa elimin ce imi provoaca sentimente negative. Am lasat in urma sentimente, ganduri, amintiri. Le-am lasat oamenilor pe care i-am lasat in urma. Cei care au considerat ca-s un joc. Am decis ca nu ma mai joc cu lucrurile serioase. 

Am dobandit o alta perspectiva. Mi-am dat seama ca nu mereu ce vrem e si ceea ce ne trebuie. Ca nu primim mereu ce dam, dar ca e in regula. Puteam sa evit? Da, dar unde mai era farmecul? 

In 2015 mi-am facut prieteni, mi-am implinit visul, am invatat ca merit luna, nu reproduceri de raze, am lasat de la mine, am plans, dar, mai important, am ras. Am schimbat haine, mobila si obiceiuri. Am fost vegetariana un sfert din an si am fost incapatanata trei sferturi din el. Am fost. Acum, sunt.

Nu regret. Ramai cu vorbele. Eu imi iau sufletul si plec.

Am gresit. O sa recunosc, pentru ca nu mai vad rostul sa nu. M-am inselat profund in privinta ta si, da, aveai dreptate. Mi-e rusine de ce m-am transformat din cauza ta. Nu, nu din cauza ta. Tu nu m-ai facut in niciun fel. Eu am decis sa schimb si am gresit. Acum vad. Vad ca n-ai meritat.

N-ai meritat nici macar una din toate lacrimile alea ce au curs pentru tine, nu pentru cei care le meritau. N-ai meritat nici unul dintre gandurile care s-au nascut pentru tine. N-ai meritat nici unul dintre cuvintele pe care ti le-am scris atat de mult timp. N-ai meritat nici excursia gratuita prin mintea si sufletul meu. N-ai meritat niciodata nimic din ce ti-am dat. Material nu ti-am oferit. Nu aveam de gand. Emotional, insa, mi-ai luat prima data. Ti s-or fi parut penibile cuvintele, ti s-or fi parut jalnice gandurile. Escroc sentimental e mult spus. Stii sa vorbesti, stii sa capeti increderea oamenilor. Si nu o meriti.

Ramai in lumea ta. Mie nu imi place in ea.

Si-ti mai dau dreptate, acum, pe final. E cum ai spus. N-ai fi stiut ce sa-mi oferi pentru ca nu ai ce imi trebuie mie. Curajul nu e pentru tine. Sarcasmul, insa.. ha.

Dor

Contur pe linia catifelata. Caldura. 37 de grade. Plus. Minus. Putin. Obrajii inundati de teama capata nuanta bujorilor de mai. Mai! Ce luna frumosa. E cald si atunci. Contur. Cade de linia mandibulei si ajunge sa stranga clavicula proeminenta. Urmeaza linia si se opreste in mijlocul pieptului. Si acolo parca infloreste ceva. O inima? Nu. E ceva mai mult. Sa fie ....? Nu, nu. Presiunea pe osul acela se mareste. Sunt doua maini ce ii simt forma. Una prin cealalta. Dupa o secunda mana lui uita ce voia sa gaseasca si incepe sa cerceteze o alta mana. Caldura si acolo. Acelasi tip de caldura. Al ei. Caldura inghetata spre varfurile degetelor. Prinde in ambele maini palma ei stanga. Raman asa. El, privind valsul mainilor. Ea, privind furtuna din ochii lui. 

Nu stiu cine ti-a dat voie sa pasesti cu bocancii in viata mea, dar pe viitor sa bati la usa.

As merge cu tine pana la sfarsitul lumii. Nu in timp, ci spatiu. Vreau sa imi gasesti finisterra. Vreau sa ma duci acolo si sa-mi spui "pana aici e pamant, dincolo e nimic". Si-as vrea sa sarim in gol. Fara sa stim daca ne asteapta o plasa de siguranta. Pentru ca asa am sarit eu, iar tu inca astepti.

Prioritati

Un mecanism, un declic, o liniste, o izbitura. S-a deschis. Usa se inchide apoi si geanta cade cu un zgomot infundat pe gresia neagra. Trage de fular ca si cum s-ar fi razgandit si ar refuza streangul. Arunca manusile langa geanta si cauta un loc liber pe lada cuierului in timp ce incearca sa se elibereze din imbratisarea paltonului. Negru. Palton, manusi, geanta. Gresie. Cuier. Si cerneala din stilou e neagra in ultima vreme.

Isi trage sufletul.

Ce expresie ciudata! Sa iti tragi sufletul. De parca ai incerca sa il repui pe picioare. Ale cui, oare? 

O secunda mai tarziu se indreapta spre camera din capatul holului. Acum cateva luni pe acolo cadeau dantele, acum strange cat mai aproape de piept puloverul tricotat. Se sufoca, dar vrea caldura. Alt mecanism, o apasare, o alta usa face acelasi dans. Deschis. Inchis. Si caldura o izbeste. 

Stii ca acum trebuia sa scriu altceva? Pagina aceea este, insa, cu mult mai amenintatoare decat fisa asta de spovedanie on-line.

Noiembrie

Cand masina merge prea repede (din cauza ta, nu o da la intors!), poti pune frana. Daca ti se pare ca mergi mult prea incet, poti accelera. Ce faci insa cand nu poti accelera si nici pune frana? Cand pedalele au disparut si ai ramas cu ideea de ambreiaj si conceptul de viteze? Schimbi macazul? Ah, nu... Asta era la tramvai. Poti oricand incerca chestia aia care merge mereu cu routerul pentru wi-fi, aia cu "scoate-l din priza si apoi aprinde-l iar". Da un reset sufletului. Ia, vezi, se sterg amintirile neplacute? 

In fine. Ce ti-e si cu "in fine"? Ma rog, hai sa ne rugam sa nu le mai lasam pe toate pe ultima suta de metri. Pe suta aia in care se inghesuie toti, numai Caragiale nu. Suta aia ca un ring de box sau de dans, in care se desfasoara un tango perfect desincronizat: tu, alergat de toate lucrurile pe care le-ai tot amanat. Te-au prins din urma. Ce sa-ti fac daca n-ai apasat pe acceleratie cand ai avut drum lin. 

Draga de tine. Esti iar in asentiment cu vremea? Ploua si la tine-n ganduri? E pustiu si la tine-n inima? Hai, nu exagera. Cum sa fie pustiu?! Ai niste artere, iar camarutele alea patru functioneaza perfect. Degeaba ii reprosezi ca s-a frant, cand ea inca bate. Si tu inca mergi. Ca nu iti place drumul, e alta problema. Poti oricand sa traversezi. 

Daca vreodata astepti coerenta, n-ai s-o gasesti aici.

Viseaza

Dorm si apari pana si acolo! In taramul de care eu nu ma mai pot ocupa la fel ca de viata constienta apari si te simti ca la tine acasa. Nu-ti ajunge ca ai pus stapanire pe fiecare gand treaz? Nu, de aseara esti si in gandurile negandite inca. Te simt si acolo. Esti la fel de cald cum erai inante sa nu mai... Mai esti sau doar existi in soapte gandite in miez de noapte?

Astept-ce?!

In viata, din cand in cand, suntem prosti. Rau de tot. Ne-mbarliga niste chestii abstracte si fatarnice, cu valoare de sperante, pe care gura lumii le numeste asteptari. Care ar fi problema si cu astea? Pai, e destul de evident. Luam contact, ne formam o impresie, presupunem si apoi, tadam!, avem, da, da, zici bine, asteptari; sursa de dezamagire continua. Ne inchipuim cate in luna si-n stele, ca toate-s roz si ca bomboanele alea cu multa ciocolata nu ingrasa, ca albastrul cerului e doar pentru noi si ca promisiunile se indeplinesc. Apoi, cerul ala albastru iti cade in cap. In crestetul capului, mai exact, si apasa cu o forta echivalenta dorintei tale de a disparea intr-un alt peisaj. Cade cand e liniste, ca sa-l auzi. Cade cand ai uitat cum doare, ca sa iti amintesti. Cade cand adormi, ca sa te trezesti. Si mai cade cand, deja fragile, mainile tale nu-l mai pot tine. Si te gandesti ca ai crezut, candva, cuvintele alea si ca, prosteste sau doar din prea multa naivitate, ai luat de buna promisiunea. Si inveti, pe moment, ca lucrusoarele astea nu-s sanatoase. Pacat ca ai invatat dupa examen si o sa uiti pana la urmatoarea sesiune.

Fill in

Nu pot sa spun foarte sigura ca imi este indiferenta situatia asta. Nici ca nu imi e. Nu stiu.

Nu cred ca am stiut vreodata. Nu cred ca am simtit vreodata. Cred ca simt ce mi se spune ca trebuie sa simt, ca se asteapta de la mine sa simt. Asa ca ma trezesc in mijlocul unor situatii pe care nu le-am creat, pe care nu mi le-am dorit, care ma bulverseaza si debusoleaza, doar pentru ca nu am stiut de la bun inceput in ce intru. Asa incepe ceva si, pe parcurs aud o sugestie, doua, noua, iar mintea mea, si asa mult prea preocupata, incepe sa creeze scenarii din ce in ce mai putin probabile, dar pe care, ha!, eu incep sa le cred. Dezamagitor, as spune, pentru ca numai eu le cred, iar tot eu sunt cea care isi ia palme de la destin cand lucrurile nu merg asa cum mi-am inchipuit eu. Evident ca nu ar merge! Nu ala era drumul pe care erau de la bun inceput! 

Trebuie sa incetez cu reveria asta fara vreun scop palpabil. 

Nu e ca si cum ce mi-am inchipuit eu chiar o sa se implineasca. Se implinesc doar lucrurile menite sa se intample, doar dorintele puse din vanitatea de a-i multumi pe ceilalti.

Of, domnisoara, n-ati inteles pana acum ca nu indeplinim dorinte la cerere daca beneficiarul sunteti dumneavoastra? Pentru restul, completati formularul...

My september

E toamna si bate vantul.

Pasii usori abia ating dalele de ciment pe care ajung ghetele ei si bocancii lui. Contrastul dintre frigul de afara si caldura din sufletele lor e izbitor. 

O soapta ar fi vrut sa evadeze, dar e oprita la timp. Nu suficient de repede insa ca el sa nu-si dea seama, asa ca intrebarea fireasca apare.

- Ce-i?

- Nimic. Ma gandeam. Nimic.

Banuia ce voia sa spuna. Stia, de fapt, fiecare gand ce trecea prin capsorul acela plin de vise.

O frunza cade. Opreste timpul. 

Mersul se opreste si el. El se uita in urma si-i intalneste privirea pierduta. Se intoarce, mentinand contactul vizual, dar prudent. Nu e indicat sa faci miscari bruste in preajma ei si o stie prea bine. Ii prinde incheietura dreapta in palma lui si cu bratul stang ii inconjoara talia. El e Linistea, el e Calmul. El e Septembrie si de fiecare data cand ajunge aduce ploaia si i-o presara peste gene. 

I-ai lipsit, Septembrie.

Acum, stai. Tine-o strans.

Agende

Si-ai putea asa usor sa ii furi mintile, sa o faci sa uite de ea, de lume si de responsabilitatile alea ce vor sa evadeze dintre paginile agendei. Stii cate agende are si cunosti continutul fiecareia dintre ele. In prima a copilarit, in a doua a crescut si, odata cu a treia, te-a cunoscut pe tine. Fiecare are cate un plan pe prima pagina si fiecare vrea sa arate cat de organizata e poseseoarea. Dar numai tu stii ca atunci cand ajunge acasa arunca esarfa visinie pe sau langa fotoliul de langa usa sufrageriei, ca se descalta din mers de tenisii din aceeasi gama cromatica si ii lasa in mijlocul holului, pe faianta neagra, ca geanta sfarseste pe dupa chitara si ca aerul trece pe langa ea cu grija, ca nu cumva sa deranjeze dantela bluzei ce urca de pe solduri, pe brate si piept, pe umeri si apoi cade si ea mereu langa cosul de rufe. Da. E genul de persoana care amesteca tablouri si care rupe conventiile. Nu prea mult totusi. Ce-o sa spuna lumea? 

Si cum spuneam. Ai putea sa ii furi inima si mintea, ai putea sa ii faci cadou un stol de sentimente si o luna de insomnii. Ai toate instrumentele. Dar bine faci ca nu o faci, pentru ca daca ai face-o, ea ti-ar spune ca n-ar trebui sa o faci. Ne-am inteles? Ti-o spun prieteneste. Mbine, mai mult pentru ea. Tie o sa iti treaca repede, ei nu asa de... Iti aduci aminte de agendele alea multe? In unele dintre ele, daca ai rabdare sa rasfoiesti fiecare pagina, vei gasi franturi din gandurile ei. Chestii pe care nu le spune, dar pe care le gandeste. Chestii care sunt prea infricosatoare pentru a primi forma unui fonem, apoi morfem, apoi structura sintactica si de secventa. Asa ca devin slove, devin secvente de text. Nu par la fel de amenintatoare ca suratele auditive. 

Asadar, stimabile Fat-Frumos, las-o in pace o perioada. Las-o sa gandeasca si, cand vei vedea ca si a treia agenda s-a umplut, uita-te in ochii ei si asteapta sa iti spuna daca ...

Tact...

Hai să ne jucăm de-a cuvintele frumoase. 

Hai să inventăm povești și să mințim că iubim. 

Hai să dormim și să lăsăm cuvintele să doarmă și ele. 

Cum? 

Simplu. 

Priviri ce se întâlnesc și pupile ce se dilată, apoi aer ce se simte din ce în ce mai greu. Gânduri ce devin din ce în ce mai încețoșate și întrebări ce rămân fără răspuns într-un decor ce își pierde strălucirea și viața cu fiecare secundă și fiecare fir de nisip ce se scurge din clepsidra lipită de masa de granit. Sunetul pașilor pe asfaltul din piața centrală e amuțit de zarva orașului și de urletul din spatele zâmbetelor. Suflete tomnatice, acoperite de ploi, cu părul despletit și răvășit de teama vântului grăbit spre est. Roșu. Un semafor ce vrea și el să adoarmă, dar nu e lăsat de viața orașului pe care o întrețin sutele de medici specializați în recondiționări. Acolo, lângă semafor, e atemporalitatea: în roșul becului și-n negrul pupilelor dilatate ce se privesc pe sub genele lungi și vegheate de culoarea irisului. 

Verde. Și viața continuă. 

Cuvintele sunt atât de frumoase când amuțesc.

Sevraj

DEPENDÉNȚĂ, dependențe, s. f. 1. Situația de a fi dependent; stare de subordonare, de supunere. ♦ (Jur.) Subordonare economică, politică etc. a unei țări, a unui teritoriu față de o putere străină, prin limitarea libertății naționale, a dreptului suveran de a hotărî asupra dezvoltării sale. 2. (Mat.) Relația dintre diferitele valori ale unei variabile cărora le corespund valori ale altei variabile. 3. Tulburare psihică manifestată prin lipsă de inițiativă, prin atașament total față de unele persoane. 4.Stare patologică datorată obișnuinței de a consuma alcool, stupefiante, medicamente. – Din fr. dépendance.
Dintre toate sensurile oferite de dictionarul limbii romane pentru acest cuvant, mie trebuia sa mi se aplice al treilea! 

Pe langa faptul ca e evident ca sufar de o tulburare psihica (asta se vede foarte usor in momentul in care vorbesc cu obiectele si cer scuze manechinelor din magazine daca dau peste ele), se pare ca nici initiativa n-am. Mbine, n-am, asa-i. 

Ok. Sa o luam de la inceput.

Am una bucata problema. O fi sau nu tulburare psihica, nu stiu. Cert e ca exista. 

Ma ... obisnuiesc cu oamenii. Cu unii dintre ei, sa nu generalizam. Mi se pare deja normal sa-i am in preajma, sa fie acolo, sa spuna ceva cand eu nu stiu ce sa spun si ma cuprinde cea mai tampita senzatie de anxietate cand nu dau semne de viata. Incepe sa se instaleze paranoia, am impresia ca eu am facut ceva gresit, iar tacerea lor e din vina mea. Am nevoie de ei ca de aer si cred ca as injumatati bucuroasa portia de oxigen dintr-o zi, doar sa nu pierd contactul cu cineva care chiar inseamna ceva. De la o vreme conversatiile au devenit mai periculoase decat cocaina, iar vorbele frumoase mai cautate decat heroina. Sunt sigura ca o pastila de ecstasy n-ar putea produce senzatiile pe care le produc unele cuvinte. 

Asa ca astept, cuminte, doza.