(nu) Exista o explicatie

Si-am zis ca scriu. Si m-am batut cu pumnii in piept, ca fac, ca dreg, ca scriu. Si, vorba bunica-mii, pauza, lipsa, gaura. Ia te uita, dar n-ai ce vedea.

Pai, bine, mademoazel? Ce facem noi aici? E dupa noi? E dupa mataluta, sa nu scrii nimic? Nu dai si dumneata "buna ziua" la cucoane, cand treci pe langa ele?

Iertaciune? Mai are rost? Dar am nevoie de oleaca de timp sa ma acomodez cu gandul. MA! Draga Gogule, de ce nu ma mai lasi, dragule, sa ma loghez pe vechiul domeniu? Mi-era drag si ma obisnuisem cu el. Rusine!

In fine. Nu mai plangem dupa laptele varsat.

Iar am schimbat numele domeniului. Dar ne-am obisnuit deja cu asta.

Domnita Ralú va saluta si va promite ca va posta mai des.

Din 2011 cochetez cu lumea asta a blogului, a scrisului, a tastelor si paratextelor. Imi place socialul de mor si ma relaxeaza tastatul asta, acum.

Maine, dupa literaturi SF, ne apucam si noi de disertatie?

2015 spre 16

Recapitulam si noi un pic? Hai!

Acum 16 zile s-a terminat un an destul de aglomerat pentru mine, in care s-au intamplat lucruri. Bune, mai putin bune, cum au fost, au fost. Am dat pagina, dar simt nevoia unui rezumat. Din fire, sunt usor melancolica. 

Astfel, incat, avem cateva randuri despre ce a fost 2015.

Am castigat prieteni in oameni la care nu ma asteptam si am pierdut prieteni din randul celor la care nu m-as fi asteptat. M-am amorezat, cica. Omul nepotrivit. Momentul nepotrivit. A fost frumos, as mai face-o, dar nu la fel. Am invatat ca merit multe si ca trebuie sa lupt pentru ce vreau. Am inceput 2015 cu un vis si l-am terminat traind realitatea in care s-a transformat visul acela. Anume, am ajuns in Spania si hell, yeah, I'm enjoying every second of it. Am trait momente superbe si pline de emotie vazand un om special pentru mine unindu-si destinul cu un alt om la fel de frumos. Am invatat sa spun nu. Apoi am uitat iar. Am inteles ca trebuie sa las de la mine. Am invatat sa cer ce mi se cuvine. Am inteles ca merit multe, lucruri intregi, nu jumatati de masura. Am deschis expozitii de sentimente pentru oamenii nepotriviti si am pendulat intre da si nu pana cand am decis ca e cazul sa elimin ce imi provoaca sentimente negative. Am lasat in urma sentimente, ganduri, amintiri. Le-am lasat oamenilor pe care i-am lasat in urma. Cei care au considerat ca-s un joc. Am decis ca nu ma mai joc cu lucrurile serioase. 

Am dobandit o alta perspectiva. Mi-am dat seama ca nu mereu ce vrem e si ceea ce ne trebuie. Ca nu primim mereu ce dam, dar ca e in regula. Puteam sa evit? Da, dar unde mai era farmecul? 

In 2015 mi-am facut prieteni, mi-am implinit visul, am invatat ca merit luna, nu reproduceri de raze, am lasat de la mine, am plans, dar, mai important, am ras. Am schimbat haine, mobila si obiceiuri. Am fost vegetariana un sfert din an si am fost incapatanata trei sferturi din el. Am fost. Acum, sunt.

Note to self: stop giving second chances. And third... And so on..

Punct

si de la capat.

Actualizare

Evident, e ceva schimbat pe aici. Numele, adresa, aspectul. Nu am sters textele mai vechi, (le-am mutat de pe vechiul domeniu, la care nu mai am acces) pentru ca blogul acesta a functionat - mai mult sau mai putin - inca din 2011 si vreau sa ramana cumva tot ce mi-a trecut prin cap. 

Ce gasiti aici sunt incercari cvasiliterare. Nu vin din realitatea imediata, nu au baza reala si nici nu au vreun destinatar concret. Sunt scantei si franturi din unele ganduri. Apoi, mai sunt si expuneri ale intereselor - pe care abia acum incep sa le descopar - ce imi ocupa timpul. Mai poate interveni si realitatea, din cand in cand, daca uit usa deschisa. 

Numele are de-a face doar cu o revelatie de moment. Asa obisnuiam sa fiu. Candva, pe drumul asta pe care puteti sa-l numiti cum vreti, intre un an calendaristic si altul, am uitat. Acum, insa, mi-am adus aminte.

"care vădește simplitate, naturalețe împletită cu sinceritate și cu naivitate."

Asa e. Si nu trebuie sa fiu mai mult de atat. 

Ne citim. 

LOVE,

Lily

Nu regret. Ramai cu vorbele. Eu imi iau sufletul si plec.

Am gresit. O sa recunosc, pentru ca nu mai vad rostul sa nu. M-am inselat profund in privinta ta si, da, aveai dreptate. Mi-e rusine de ce m-am transformat din cauza ta. Nu, nu din cauza ta. Tu nu m-ai facut in niciun fel. Eu am decis sa schimb si am gresit. Acum vad. Vad ca n-ai meritat.

N-ai meritat nici macar una din toate lacrimile alea ce au curs pentru tine, nu pentru cei care le meritau. N-ai meritat nici unul dintre gandurile care s-au nascut pentru tine. N-ai meritat nici unul dintre cuvintele pe care ti le-am scris atat de mult timp. N-ai meritat nici excursia gratuita prin mintea si sufletul meu. N-ai meritat niciodata nimic din ce ti-am dat. Material nu ti-am oferit. Nu aveam de gand. Emotional, insa, mi-ai luat prima data. Ti s-or fi parut penibile cuvintele, ti s-or fi parut jalnice gandurile. Escroc sentimental e mult spus. Stii sa vorbesti, stii sa capeti increderea oamenilor. Si nu o meriti.

Ramai in lumea ta. Mie nu imi place in ea.

Si-ti mai dau dreptate, acum, pe final. E cum ai spus. N-ai fi stiut ce sa-mi oferi pentru ca nu ai ce imi trebuie mie. Curajul nu e pentru tine. Sarcasmul, insa.. ha.

Se mai intampla si schimbari

"Multumesc frumos, dar eu nu mananc carne."

Cam asa incep mesele mele in ultima vreme. Si mai e si gluma aia cum ca vei afla foarte repede si fara sa intrebi daca vreo persoana din incapere e vegetariana, pentru ca simte nevoia sa anunte. 

Hai sa povestesc...

Mereu am avut o relatie ciudata cu mancarea. In sensul in care cand eram mica, preferam sa o dau cainelui si sa le spun parintilor ca eu am mancat ce de fapt molfaise Azorel. Nu sunt gurmanda, nu imi place sa mananc in sensul ala. Mananc pentru ca trebuie, pentru ca mi se mai face foame, pentru ca ma dojeneste organismul, dar nu pentru ca imi face placere in vreun fel pregatirea mancarii. De-ar fi dupa mintea mea, as trai cu apa si aer. Da, am si pofte cateodata. As rontai niste cartofi prajiti, as curata cu degetele castronul in care pana nu acum multa vreme era crema pentru tort sau as curata portocale in fata unui ecran pe care ruleaza un film de Craciun, doar suntem oameni. 

Ce vreau sa explic e ca nu sunt mancacioasa, nu traiesc ca sa mananc, ci mananc ca sa traiesc. 

Pana acum ceva vreme mancam "de toate", cu ifosele si preferintele de rigoare. Ma strambam cand auzeam discutii pe teme culinare ce implicau diversele moduri de a prepara carnea si in doua randuri, observandu-mi-se reactiile, am fost intrebata daca nu cumva sunt vegetariana. Cu ambele ocazii am raspuns ca nu. Si nici acum nu vreau sa zic "sunt vegetariana". 

Am ales sa nu mai mananc carne sau orice alt produs provenit de la animale (da, asta include si mierea. Si, da, stiu ca albina e insecta). De asemenea, am ales sa nu mai consum zahar si anumite fructe, precum am exclus si prajelile din dieta. Nu e o decizie bazata pe morala, etica, dragoste de animale in totalitate. E luata pentru ca simt ca e mai bine pentru mine, pentru ca stiu ca altfel nu ma pot face bine, pentru ca asta a recomandat, cumva, medicul si pentru ca, da, mi-e mila cand ma gandesc ca o fiinta moare ca eu sa traiesc. 

Asa ca, dragi oameni cu care ma asez la masa, se poate trai cu frunze, sunt constienta ca nu-s iepure, nu ai nevoie de carne ca sa nu mori, proteinele sunt si in legume, nu doar in antricot si mici, laptele are gust bun si daca e din plante si, va rog, nu ma mai priviti ca si cum mi-au spalat creierul si m-am alaturat vreunei secte. Sunt intreaga la minte, in limita in care poate fi cineva, si prefer sa discutam despre valorile culturale decat despre cele nutritionale.