Nu azi, nu maine, nu saptamana viitoare, nu de luni, nici macar ieri nu mai repara... Acum mult timpa fost momentul propice.

Autumn love

Povestile de dragoste incep toamna. De ce atunci? Pentru ca atunci pierdem lucruri si ne dam seama cat de mult ne lipsesc ele de fapt. Toamna e aerul ala rece, al dracului de rece incat nici esarfa aia a ta, aia mare si care merge cu orice, nu-ti mai tine de cald. E atat de rece si uscat incat nici haina neagra si atent croita nu poate sa te imbratiseze suficient de tare incat sa simiti caldura lui August . Asa ca ai nevoie de un ajutor. De cineva care sa te tina atat de strans in brate incat sa iti transmita prin imbratisare un pic de caldura. Si il gasesti. Mergeti pe trotuarul pictat in culorile frunzelor moarte si va incalziti reciproc sufletele, la fel cum cu doar cateva momente inainte incalzeati apa pentru cafea. Ah, asa e! N-ati baut cafeaua. Pusesei ibricul pe foc, dar te-a prins de mijloc si te-a tras in bratele lui si ati stat o clipa asa. Spatele tau lipit de pieptul lui, mainile lui in jurul taliei tale, barba lui intepand usor pielea neteda a gatului tau. Sopteste un te iubesc ca si cum ar fi secretul cel mai de pret al omenirii si lumea se opreste atunci. Stransoarea din jurul taliei se slabeste si tu te intorci pentru a-i intalni privirea. Ochii aia negri, incredibil de negri, atat de negri incat carbunele ar fi gelos, iar abanosul s-ar rusina si s-ar ascunde daca i-ar intalni. Ochii aia te tampesc, te fac sa uiti de tine, de ratiune, de lumea de afara si de afurisitul ala de ibric plin cu apa care da in clocot. Si o spune iarasi. 

- Te iubesc. 

Vocea aia e drog. ai pune-o intr-o perfuzie si ai sta cu ea zi si noapte. L-ai asculta ore, zile in sir vorbind despre epoci apuse si deloc uitate. Dar cand nu o auzi, atunci apare sunetul disperarii. Tacerea alba pune stapanire peste timpanele tale si atunci incepi sa cauti un mijloc de a o aduce inapoi. Asa ca spui si tu ceva. 

- Stii deja.

- Stiu, si n-am nevoie sa o aud, dar eu vreau sa ti-o spun tie.

Pune o palma pe obrazul tau, in timp ce cealalta se joaca in parul tau si, intocmai cum nu te asteptai, buzele lui le intalnesc pe ale tale. Mana nu mai este acum ocupata cu suvita de par, ci coboara pe spatele tau, pana la granita stabilita de cureaua care iti marcheaza talia si apoi te trage spre el, iar tu imiti miscarea mainilor lui. Vraja continua pentru cateva secunde in plus, apoi se rupe cand isi aduce aminte de ibric, si de apa, si de cafea... Opresti aragazul si lasi acolo dovada tentativei de a fabrica energie. Iei esarfa si geanta si te uiti cum el te priveste mandru. Il iei de mana si iesiti din apartamentul mic si cald, pregatiti amandoi sa infruntati toamna.A

And say something...

...stupid, like "I love you"

          Si ce crezi? Mi-e dor de tine, copil nebun! Da! De tine, de rasul tau, de zambetul tau, de tonul vocii tale (pentru ca stii cat de mult imi place vocea ta), de cum iti sclipesc ochii atunci cand imi povestesti ceva, de cat de tare ma strangi in brate atunci cand trebuie sa ne spunem "la revedere", de cum ma certi pentru ca, uneori,  imi inghit cuvintele. N-am sa las pe nimeni sa-mi strice visul atunci cand tu apari, precum domnisoara Christina aparea in odaia lui Egor. Da, te compar cu un strigoi, dar un strigoi indragostit. Si daca au fost fete care s-au indragostit de luceferi, eu.. de ce nu de tine? Poate ca nu lasi in urma ta miros de violete, dar lasi in urma ta miros de amintiri, de sunete, de mangaieri, de tine. Tricoul tau a ramas la mine si, desi nu stiai, poate, il port in fiecare noapte. El ma imbratiseaza in locul tau, el e garantia mea ca o sa te intorci. Si pachetul de tigari pe care l-ai uitat in dimineata aia de octombrie e tot la mine... Nu l-am aruncat, n-am putut. Atunci ai plecat si ai jurat ca nu o sa te mai intorci. Dar te intorci mereu... Apari de fiecare data cand soarele apune si eu aprind aceeasi tigara, seara de seara. Minti! Vezi cum minti? Mai bine plecai de-a binelea si toti eram acum nefericiti. Macar nu ma amageai asa. Poate ca intr-o zi o sa apar si eu in visul tau, in odaia ta si o sa las in urma mea mirosul zilei de maine si al sperantei. 

         Sa nu uiti ca in seara asta nu ne mai jucam, in seara asta suntem "oameni mari" si in seara asta vorbim despre visul sufletului nostru. E randul tau sa faci cafeaua...

Asta se intampla cand ma plictisesc...

Suflet inchis pentru inventar.

Gata?

Ca o fiinta gingasa (a se citi "gingase") ce sunt, nu pronunt imprecatii. Nu de alta, dar avem si noi o imagine de pastrat, nu? Asa ca, daca tot am spatiul asta pentru a-mi exprima "gandurile, sentimentele" si alte alea despre care isi dau cu parerea absolventii de liceu la examenul maturitatii, o sa scriu ce mor sa strig in gura mare de cateva zile.


:La dracu` ! .

(gata, dar tot nu mi-a trecut. cel putin, nu pana....)

Nu-nteleg!

Deci, pur și simplu, nu înțeleg! Să-mi explice și mie cineva următorul fenomen: de ce te lamentezi că nu e bine, că trebuie făcut ceva, că ba una, că ba alta, și în momentul în care un suflet inocent și cu inițiativă propune ceva, toți se dau la fund și, brusc, fiecare e mulțumit cu locu-i din "sfera rece" în care "norocul ne (sau "vă") petrece"? Nu, serios acum. Eu nu-mi dau cu părerea din varii motive. În principal, pentru că îmi place să trec neobservată (e mai cool așa). Nu îmi place să se vorbească despre mine, așa că nu mă bag în discuții, ca să nu aud apoi "uite ce a zis cutăreasca". Așa că, doar gândesc ce aș fi vrut să zic și mă uit la tine cu o tentă compătimitoare. Mai mult nu mă lasă inima. Că mai am momente în care vorbește gura fără mine, e adevărat (doar suntem oameni, ce naiba!). Așa că nu pricep. Dacă vrei să rezolvi ceva, dacă nu-ți convine ceva, fă ceva în privința asta, nu sta ca mototolul, că nu-ți rezolvă nimeni problemele. Oricum, văd că atunci când vrea să ți le rezolve, nu prea-ți pasă...

Mai răbufnesc și eu din când în când. Sunt supărată, bă! Rău de tot. Și nu-mi trece. Și nu vreau să fie ca în aprilie, all over again. Nu pot.

"Am adunat pe drum atâta experienţă, încât nu mai pot face nimic cu ea, fiindcă fiecare grăunte de cunoaştere se anulează cu toate celelalte: ca să faci ceva trebuie să ştii puţin."

La mulţi ani, Mircea Cărtărescu!