My september

E toamna si bate vantul.

Pasii usori abia ating dalele de ciment pe care ajung ghetele ei si bocancii lui. Contrastul dintre frigul de afara si caldura din sufletele lor e izbitor. 

O soapta ar fi vrut sa evadeze, dar e oprita la timp. Nu suficient de repede insa ca el sa nu-si dea seama, asa ca intrebarea fireasca apare.

- Ce-i?

- Nimic. Ma gandeam. Nimic.

Banuia ce voia sa spuna. Stia, de fapt, fiecare gand ce trecea prin capsorul acela plin de vise.

O frunza cade. Opreste timpul. 

Mersul se opreste si el. El se uita in urma si-i intalneste privirea pierduta. Se intoarce, mentinand contactul vizual, dar prudent. Nu e indicat sa faci miscari bruste in preajma ei si o stie prea bine. Ii prinde incheietura dreapta in palma lui si cu bratul stang ii inconjoara talia. El e Linistea, el e Calmul. El e Septembrie si de fiecare data cand ajunge aduce ploaia si i-o presara peste gene. 

I-ai lipsit, Septembrie.

Acum, stai. Tine-o strans.

Agende

Si-ai putea asa usor sa ii furi mintile, sa o faci sa uite de ea, de lume si de responsabilitatile alea ce vor sa evadeze dintre paginile agendei. Stii cate agende are si cunosti continutul fiecareia dintre ele. In prima a copilarit, in a doua a crescut si, odata cu a treia, te-a cunoscut pe tine. Fiecare are cate un plan pe prima pagina si fiecare vrea sa arate cat de organizata e poseseoarea. Dar numai tu stii ca atunci cand ajunge acasa arunca esarfa visinie pe sau langa fotoliul de langa usa sufrageriei, ca se descalta din mers de tenisii din aceeasi gama cromatica si ii lasa in mijlocul holului, pe faianta neagra, ca geanta sfarseste pe dupa chitara si ca aerul trece pe langa ea cu grija, ca nu cumva sa deranjeze dantela bluzei ce urca de pe solduri, pe brate si piept, pe umeri si apoi cade si ea mereu langa cosul de rufe. Da. E genul de persoana care amesteca tablouri si care rupe conventiile. Nu prea mult totusi. Ce-o sa spuna lumea? 

Si cum spuneam. Ai putea sa ii furi inima si mintea, ai putea sa ii faci cadou un stol de sentimente si o luna de insomnii. Ai toate instrumentele. Dar bine faci ca nu o faci, pentru ca daca ai face-o, ea ti-ar spune ca n-ar trebui sa o faci. Ne-am inteles? Ti-o spun prieteneste. Mbine, mai mult pentru ea. Tie o sa iti treaca repede, ei nu asa de... Iti aduci aminte de agendele alea multe? In unele dintre ele, daca ai rabdare sa rasfoiesti fiecare pagina, vei gasi franturi din gandurile ei. Chestii pe care nu le spune, dar pe care le gandeste. Chestii care sunt prea infricosatoare pentru a primi forma unui fonem, apoi morfem, apoi structura sintactica si de secventa. Asa ca devin slove, devin secvente de text. Nu par la fel de amenintatoare ca suratele auditive. 

Asadar, stimabile Fat-Frumos, las-o in pace o perioada. Las-o sa gandeasca si, cand vei vedea ca si a treia agenda s-a umplut, uita-te in ochii ei si asteapta sa iti spuna daca ...

Tact...

Hai să ne jucăm de-a cuvintele frumoase. 

Hai să inventăm povești și să mințim că iubim. 

Hai să dormim și să lăsăm cuvintele să doarmă și ele. 

Cum? 

Simplu. 

Priviri ce se întâlnesc și pupile ce se dilată, apoi aer ce se simte din ce în ce mai greu. Gânduri ce devin din ce în ce mai încețoșate și întrebări ce rămân fără răspuns într-un decor ce își pierde strălucirea și viața cu fiecare secundă și fiecare fir de nisip ce se scurge din clepsidra lipită de masa de granit. Sunetul pașilor pe asfaltul din piața centrală e amuțit de zarva orașului și de urletul din spatele zâmbetelor. Suflete tomnatice, acoperite de ploi, cu părul despletit și răvășit de teama vântului grăbit spre est. Roșu. Un semafor ce vrea și el să adoarmă, dar nu e lăsat de viața orașului pe care o întrețin sutele de medici specializați în recondiționări. Acolo, lângă semafor, e atemporalitatea: în roșul becului și-n negrul pupilelor dilatate ce se privesc pe sub genele lungi și vegheate de culoarea irisului. 

Verde. Și viața continuă. 

Cuvintele sunt atât de frumoase când amuțesc.

Sevraj

DEPENDÉNȚĂ, dependențe, s. f. 1. Situația de a fi dependent; stare de subordonare, de supunere. ♦ (Jur.) Subordonare economică, politică etc. a unei țări, a unui teritoriu față de o putere străină, prin limitarea libertății naționale, a dreptului suveran de a hotărî asupra dezvoltării sale. 2. (Mat.) Relația dintre diferitele valori ale unei variabile cărora le corespund valori ale altei variabile. 3. Tulburare psihică manifestată prin lipsă de inițiativă, prin atașament total față de unele persoane. 4.Stare patologică datorată obișnuinței de a consuma alcool, stupefiante, medicamente. – Din fr. dépendance.
Dintre toate sensurile oferite de dictionarul limbii romane pentru acest cuvant, mie trebuia sa mi se aplice al treilea! 

Pe langa faptul ca e evident ca sufar de o tulburare psihica (asta se vede foarte usor in momentul in care vorbesc cu obiectele si cer scuze manechinelor din magazine daca dau peste ele), se pare ca nici initiativa n-am. Mbine, n-am, asa-i. 

Ok. Sa o luam de la inceput.

Am una bucata problema. O fi sau nu tulburare psihica, nu stiu. Cert e ca exista. 

Ma ... obisnuiesc cu oamenii. Cu unii dintre ei, sa nu generalizam. Mi se pare deja normal sa-i am in preajma, sa fie acolo, sa spuna ceva cand eu nu stiu ce sa spun si ma cuprinde cea mai tampita senzatie de anxietate cand nu dau semne de viata. Incepe sa se instaleze paranoia, am impresia ca eu am facut ceva gresit, iar tacerea lor e din vina mea. Am nevoie de ei ca de aer si cred ca as injumatati bucuroasa portia de oxigen dintr-o zi, doar sa nu pierd contactul cu cineva care chiar inseamna ceva. De la o vreme conversatiile au devenit mai periculoase decat cocaina, iar vorbele frumoase mai cautate decat heroina. Sunt sigura ca o pastila de ecstasy n-ar putea produce senzatiile pe care le produc unele cuvinte. 

Asa ca astept, cuminte, doza.

corporatristă

Imprecatie. Un monolog

-La dracu! Da! La el sa te duci si sa ma lasi pe mine in pace. Nu cunosti drumul? Las` ca te descurci tu. O iei usor pe langa cadavrul dragostei pe care mi-o jurai in noptile cu Luceferi si apoi, cand vei vedea in zare cum se stinge focul din sufletul meu, atunci vei sti ca trebuie sa o cotesti pe aleea cu iluzii zdrobite. Apoi, de acolo sa stii ca e mai usor daca tai drumul prin gradina din care furai trandafirii pe care mi-i aduceai mereu. Sa nu te feresti. N-au cum sa iti faca mai mult rau decat mi-au facut mie. Sa calci pe orice petala ar fi cazut. E moarta. Ea si orice am trait noi. Cand iesi din gradina, sa ai grija cand traversezi intersectia. Sa nu te uiti in dreapta. De acolo nu mai vine nimic. Acolo o sa stau eu. Sa fiu sigura ca ajungi fix la dracu`. Sa mergi tot inainte si atunci cand vei vedea portile alea frumoase sa nu uiti ca inainte de a-i spune ca nu-i vrei decat binele, trebuie sa iti schimbi privirea. Sa para ca vezi si ultima sclipire a duhului pe care l-a avut candva. Ti-ai notat? Stai fara grija. Ajungi tu.

Palatul Sutu

Mereu m-au atras orasele. Mult mai mult decat orice peisaj din natura. Natura urbana. Asta ma fascineaza pe mine. Cum pe unii ii vrajeste frumusetea unui copac care a rezistat singur, pe creasta cheala a unui munte, asa ma hipnotizeaza pe mine o cladire care infrunta timpul si isi pastreaza liniile gandite de arhitect. 

Acum cateva zile am intors privirea spre cladirea care mi-a fost "vecina" timp de trei ani. Palatul Sutu, aflat vis-a-vis de Universitate, gazduieste Muzeul orasului Bucuresti si, de afara, te-ai astepta ca la una dintre ferestre sa apara sotia postelnicului care a comandat construirea frumoasei case.

Pana acum am analizat-o de pe trotuarul din fata ei, insa zilele acestea planuiesc sa ii fac o vizita oglinzii imense ce se afla inauntru. Nu ne-am mai vazut de cativa ani si parca mi-e dor...