Pagini

duminică, 28 decembrie 2014

As merge cu tine pana la sfarsitul lumii. Nu in timp, ci spatiu. Vreau sa imi gasesti finisterra. Vreau sa ma duci acolo si sa-mi spui "pana aici e pamant, dincolo e nimic". Si-as vrea sa sarim in gol. Fara sa stim daca ne asteapta o plasa de siguranta. Pentru ca asa am sarit eu, iar tu inca astepti.

luni, 8 decembrie 2014

Prioritati

Un mecanism, un declic, o liniste, o izbitura. S-a deschis. Usa se inchide apoi si geanta cade cu un zgomot infundat pe gresia neagra. Trage de fular ca si cum s-ar fi razgandit si ar refuza streangul. Arunca manusile langa geanta si cauta un loc liber pe lada cuierului in timp ce incearca sa se elibereze din imbratisarea paltonului. Negru. Palton, manusi, geanta. Gresie. Cuier. Si cerneala din stilou e neagra in ultima vreme.


Isi trage sufletul.
Ce expresie ciudata! Sa iti tragi sufletul. De parca ai incerca sa il repui pe picioare. Ale cui, oare? 


O secunda mai tarziu se indreapta spre camera din capatul holului. Acum cateva luni pe acolo cadeau dantele, acum strange cat mai aproape de piept puloverul tricotat. Se sufoca, dar vrea caldura. Alt mecanism, o apasare, o alta usa face acelasi dans. Deschis. Inchis. Si caldura o izbeste. 






Stii ca acum trebuia sa scriu altceva? Pagina aceea este, insa, cu mult mai amenintatoare decat fisa asta de spovedanie on-line.

luni, 17 noiembrie 2014

Noiembrie

Cand masina merge prea repede (din cauza ta, nu o da la intors!), poti pune frana. Daca ti se pare ca mergi mult prea incet, poti accelera. Ce faci insa cand nu poti accelera si nici pune frana? Cand pedalele au disparut si ai ramas cu ideea de ambreiaj si conceptul de viteze? Schimbi macazul? Ah, nu... Asta era la tramvai. Poti oricand incerca chestia aia care merge mereu cu routerul pentru wi-fi, aia cu "scoate-l din priza si apoi aprinde-l iar". Da un reset sufletului. Ia, vezi, se sterg amintirile neplacute? 


In fine. Ce ti-e si cu "in fine"? Ma rog, hai sa ne rugam sa nu le mai lasam pe toate pe ultima suta de metri. Pe suta aia in care se inghesuie toti, numai Caragiale nu. Suta aia ca un ring de box sau de dans, in care se desfasoara un tango perfect desincronizat: tu, alergat de toate lucrurile pe care le-ai tot amanat. Te-au prins din urma. Ce sa-ti fac daca n-ai apasat pe acceleratie cand ai avut drum lin. 


Draga de tine. Esti iar in asentiment cu vremea? Ploua si la tine-n ganduri? E pustiu si la tine-n inima? Hai, nu exagera. Cum sa fie pustiu?! Ai niste artere, iar camarutele alea patru functioneaza perfect. Degeaba ii reprosezi ca s-a frant, cand ea inca bate. Si tu inca mergi. Ca nu iti place drumul, e alta problema. Poti oricand sa traversezi. 


Daca vreodata astepti coerenta, n-ai s-o gasesti aici.

duminică, 2 noiembrie 2014

Viseaza

Dorm si apari pana si acolo! In taramul de care eu nu ma mai pot ocupa la fel ca de viata constienta apari si te simti ca la tine acasa. Nu-ti ajunge ca ai pus stapanire pe fiecare gand treaz? Nu, de aseara esti si in gandurile negandite inca. Te simt si acolo. Esti la fel de cald cum erai inante sa nu mai... Mai esti sau doar existi in soapte gandite in miez de noapte?

joi, 30 octombrie 2014

Astept-ce?!

In viata, din cand in cand, suntem prosti. Rau de tot. Ne-mbarliga niste chestii abstracte si fatarnice, cu valoare de sperante, pe care gura lumii le numeste asteptari. Care ar fi problema si cu astea? Pai, e destul de evident. Luam contact, ne formam o impresie, presupunem si apoi, tadam!, avem, da, da, zici bine, asteptari; sursa de dezamagire continua. Ne inchipuim cate in luna si-n stele, ca toate-s roz si ca bomboanele alea cu multa ciocolata nu ingrasa, ca albastrul cerului e doar pentru noi si ca promisiunile se indeplinesc. Apoi, cerul ala albastru iti cade in cap. In crestetul capului, mai exact, si apasa cu o forta echivalenta dorintei tale de a disparea intr-un alt peisaj. Cade cand e liniste, ca sa-l auzi. Cade cand ai uitat cum doare, ca sa iti amintesti. Cade cand adormi, ca sa te trezesti. Si mai cade cand, deja fragile, mainile tale nu-l mai pot tine. Si te gandesti ca ai crezut, candva, cuvintele alea si ca, prosteste sau doar din prea multa naivitate, ai luat de buna promisiunea. Si inveti, pe moment, ca lucrusoarele astea nu-s sanatoase. Pacat ca ai invatat dupa examen si o sa uiti pana la urmatoarea sesiune.

luni, 20 octombrie 2014

Fill in

Nu pot sa spun foarte sigura ca imi este indiferenta situatia asta. Nici ca nu imi e. Nu stiu.
Nu cred ca am stiut vreodata. Nu cred ca am simtit vreodata. Cred ca simt ce mi se spune ca trebuie sa simt, ca se asteapta de la mine sa simt. Asa ca ma trezesc in mijlocul unor situatii pe care nu le-am creat, pe care nu mi le-am dorit, care ma bulverseaza si debusoleaza, doar pentru ca nu am stiut de la bun inceput in ce intru. Asa incepe ceva si, pe parcurs aud o sugestie, doua, noua, iar mintea mea, si asa mult prea preocupata, incepe sa creeze scenarii din ce in ce mai putin probabile, dar pe care, ha!, eu incep sa le cred. Dezamagitor, as spune, pentru ca numai eu le cred, iar tot eu sunt cea care isi ia palme de la destin cand lucrurile nu merg asa cum mi-am inchipuit eu. Evident ca nu ar merge! Nu ala era drumul pe care erau de la bun inceput! 


Trebuie sa incetez cu reveria asta fara vreun scop palpabil. 


Nu e ca si cum ce mi-am inchipuit eu chiar o sa se implineasca. Se implinesc doar lucrurile menite sa se intample, doar dorintele puse din vanitatea de a-i multumi pe ceilalti.


Of, domnisoara, n-ati inteles pana acum ca nu indeplinim dorinte la cerere daca beneficiarul sunteti dumneavoastra? Pentru restul, completati formularul...

luni, 22 septembrie 2014

My september

E toamna si bate vantul.
Pasii usori abia ating dalele de ciment pe care ajung ghetele ei si bocancii lui. Contrastul dintre frigul de afara si caldura din sufletele lor e izbitor. 


O soapta ar fi vrut sa evadeze, dar e oprita la timp. Nu suficient de repede insa ca el sa nu-si dea seama, asa ca intrebarea fireasca apare.


- Ce-i?
- Nimic. Ma gandeam. Nimic.


Banuia ce voia sa spuna. Stia, de fapt, fiecare gand ce trecea prin capsorul acela plin de vise.


O frunza cade. Opreste timpul. 


Mersul se opreste si el. El se uita in urma si-i intalneste privirea pierduta. Se intoarce, mentinand contactul vizual, dar prudent. Nu e indicat sa faci miscari bruste in preajma ei si o stie prea bine. Ii prinde incheietura dreapta in palma lui si cu bratul stang ii inconjoara talia. El e Linistea, el e Calmul. El e Septembrie si de fiecare data cand ajunge aduce ploaia si i-o presara peste gene. 


I-ai lipsit, Septembrie.
Acum, stai. Tine-o strans.