corporatristă

Imprecatie. Un monolog

-La dracu! Da! La el sa te duci si sa ma lasi pe mine in pace. Nu cunosti drumul? Las` ca te descurci tu. O iei usor pe langa cadavrul dragostei pe care mi-o jurai in noptile cu Luceferi si apoi, cand vei vedea in zare cum se stinge focul din sufletul meu, atunci vei sti ca trebuie sa o cotesti pe aleea cu iluzii zdrobite. Apoi, de acolo sa stii ca e mai usor daca tai drumul prin gradina din care furai trandafirii pe care mi-i aduceai mereu. Sa nu te feresti. N-au cum sa iti faca mai mult rau decat mi-au facut mie. Sa calci pe orice petala ar fi cazut. E moarta. Ea si orice am trait noi. Cand iesi din gradina, sa ai grija cand traversezi intersectia. Sa nu te uiti in dreapta. De acolo nu mai vine nimic. Acolo o sa stau eu. Sa fiu sigura ca ajungi fix la dracu`. Sa mergi tot inainte si atunci cand vei vedea portile alea frumoase sa nu uiti ca inainte de a-i spune ca nu-i vrei decat binele, trebuie sa iti schimbi privirea. Sa para ca vezi si ultima sclipire a duhului pe care l-a avut candva. Ti-ai notat? Stai fara grija. Ajungi tu.

Ia

Folcloru-i oxigen pentru un popor astmatic.

Palatul Sutu

Mereu m-au atras orasele. Mult mai mult decat orice peisaj din natura. Natura urbana. Asta ma fascineaza pe mine. Cum pe unii ii vrajeste frumusetea unui copac care a rezistat singur, pe creasta cheala a unui munte, asa ma hipnotizeaza pe mine o cladire care infrunta timpul si isi pastreaza liniile gandite de arhitect. 

Acum cateva zile am intors privirea spre cladirea care mi-a fost "vecina" timp de trei ani. Palatul Sutu, aflat vis-a-vis de Universitate, gazduieste Muzeul orasului Bucuresti si, de afara, te-ai astepta ca la una dintre ferestre sa apara sotia postelnicului care a comandat construirea frumoasei case.

Pana acum am analizat-o de pe trotuarul din fata ei, insa zilele acestea planuiesc sa ii fac o vizita oglinzii imense ce se afla inauntru. Nu ne-am mai vazut de cativa ani si parca mi-e dor...