Pot

...fara orice, dar nu fara tine

Tu stii ca esti nociv? De fapt, stii ca reprezinti un drog. Mergi prin mine, imi curgi prin vene si doare atunci cand tu lipsesti din mintea mea. Ma impingi sa fac lucruri. De ce stai in spatele meu si ma ghidezi dupa bunul tau plac?Imi impingi sufletul, imi impui deciziile si doare cand nu ma intrebi.

Vocea ta e hipnotizanta. Nu stiu cum si de ce, dar ma captiveaza. Nu ceea ce spui, ci ceea ce transmiti. Tonalitate cu diferite masuri, alt volum mereu, vesnic captivant, etern drog. Ca un sarpe ce se incolaceste in jurul neajutoratei prazi, tu imi incatusezi mintea si nu-mi ramane decat sa capitulez si sa-mi dau acordul sa ma vrajesti.

Ochii tai, mare nesfarsita. Albastrul intens ce inunda simturile ce mi-au mai ramas. Ma inec in ei si nu vreau sa ma salvezi.E bine, priveaza-ma de aer, da-mi doar ce vrei tu si... fii bun, lasa-ma sa vad putin din mintea ta. E tot la fel de infinita?

Parfumul tau. Nu, nu e un brand, e al tau. Doar al tau. As putea sta ani in bratele tale , mirosindu-ti gatul. Catifelat si aspru, mosc si scortisoara. Mirosi a Craciun si a tot ce e mai frumos. Cand oare vrei sa-mi dai drumul? Dar, poate, eu m-as intoarce...

De ce? Tocmai ti-am spus, de ce vrei mereu sa-ti repet?
Esti drogul meu, doar al meu si vreau sa stai aici... langa mine, nu te mai las sa pleci. Acum tu esti cel incatusat.


Reverie, oniric, imaginatie si delir...

M-am hotarat...

...sa ma (re)apuc de scris. Am mai incercat, pana in momentul in care a incetat sa-mi mai placa ceea ce scriam, moment in care nu ma mai regaseam in ceea ce, uneori, imi trecea prin minte.Acum, sa spunem, ca mi-am revenit. N-am revenit insa la fosta platforma. I will miss you! Erau o echipa minunata, care m-a scos de multe ori din multe incurcaturi, dat fiind faptul ca sunt cam la fel de talentata intr-ale calculatoarelor la fel cum Bendeac e subtil.



Incerc sa-mi dau seama unde sunt si ce vreau sa fac de acum incolo. Incerc sa-mi planific, ca adultul responsabil in care imi place sa cred ca ma transform, fiecare actiune ce va avea o minima influenta asupra cursului vietii mele. Si mi-e ciuda. Mi-e ciuda ca timpul trece si nu ma lasa sa mai vad frumosul. Nu ma mai bucur la fel cand vad ca frunzele cad si formeaza armonia aceea sublima de culori. Parca sunt intr-un autobuz care refuza sa opreasca la statia la care vreau sa cobor.




Pana cand imi voi da seama unde sunt mai exact o sa incerc sa fac fata si sa nu ma impiedic. Dar, daca se va intampla, atunci fiti siguri ca ma voi ridica si, cu zambetul pe buze, o sa o iau de la capat.

Ce vreau?

Ce mai vreau... Nu stiu, ai timp sa ma astepti? Ai timp sa asculti tot ce am eu de spus? Sau, poate, vrei sa pleci inainte sa sesizezi ca te-am incatusat...

Vreau o ultima imbratisare pe linia continua ce separa sensurile simturilor de pe bulevardul Magheru.

Vreau un ultim dans in fata Teatrului National si vreau sa dureze o eternitate.

Vreau sa fur o amintire de pe aleile Cismigiului. Cea in care admiram un vis ce se ducea departe...

Si ma mai vreau pe mine. Copil. Cu ochi caprui si limpezi, fara nisipul ce ii incetoseaza acum. Fara firele rosii ce par carari de timp, de oboseala si nopti uitate undeva, departe. Cu zambet sincer, nu doar de complezenta. Cu bucle ce nu fusesera indreptate brutal intr-o incercare disperata de a arata ca m-am maturizat si stiu ce vreau.

De fapt, nu stiu. Si tu ti-ai pierdut timpul.


Vreau dor, iubire, zambet, caldura si ...

De ce?

Chiar nu stiu.