Ploaie de mai

Era mai si ploua. Ploua timid, ca nu cumva bujorii sa se sperie si sa nu mai infloreasca. Dar picaturile se cuibareau gingas in interiorul petalelor pana ajungeau in locul secret dintre filele catifelate si roz, pentru a imbraca apoi suvitele subtiri si pudrate. Si in jurul vazei imbujorate, cadea lumina galbena a felinarului agatat pe peretele de caramida. Cladirea veche din apropierea oraselului Crema aducea aminte de un palat in paragina, mai degraba, decat de o locuinta potrivita unei domnisoare. Dar in noaptea aceeea de mai, cu picuri reci, era singurul loc pe care il putea numi acasa.

Caldura de peste zi fusese inlocuita de racoarea pe care o adusese ploaia, iar lumina felinarului completata de cea a lunii pline, precum acordurile de chitara ce proveneau din sufragerie - sigur pusese un disc vechi la gramofonul acela care mereu agata vinilul - erau intregite de sunetul apei care cadea din cer pe frunzele crude ale piersicilor.

Simtea racoarea pamantului sub talpile goale si aerul rece ii ardea umerii descoperiti, oricat ar fi incercat sa ii acopere cu salul capatat de la o tiganca din Sevilla.

 - Ti-am spus sa te imbraci mai bine, e frig.

Vorbele cu miros de vanilie se concretizau dintr-un nor de tutun, iar pipa ce-l forma se apropia de marginea balconului.

 - Cand termini de visat, te astept.

 - Sigur, intr-un minut, spuse ea, sorbind o ultima gura din paharul de vin rosu. Odata cu dulceata strugurilor, sorbea si razele de luna, plansetul ploii si tineretea humei.

Lasa paharul pe masa si felinarul aprins, poate si Luna avea propriile ganduri pe care sa le cantareasca.

Mitologie

Bancile din Cismigiu putrezesc cate putin dupa fiecare ploaie. Copacii mai mor putin dupa fiecare toamna. Aleea din dreapta duce la Biblioteca Pedagogica. Stanga, nu stiu. Inca n-am aflat. As vrea sa cred ca daca treci de mijlocul parcului, si te sucesti brusc spre stanga, ajungi pe Luna. Pierd atatea nopti uitandu-ma la Ea, incat cred ca fie ma transform in lupoaica cel putin o data la trei saptamani, fie sunt lunatica. 

Iar tu dormi atat de frumos. Linistit, ca si cand noaptea e cel mai senin moment si n-ar exista cutremure. Cum poti dormi, cand Luna e atat de frumoasa? Ma asez langa tine, si te intorci. Amorul de plumb bacovian ar crapa de invidie, dac-ar sti ca exista Luceferi, sculptati parca de mainile lui Bernini, in sud-estul Europei. 

- De ce nu dormi? intrebi mai mult pentru tine.

- Nu pot. 

Strangi asternurile spre tine, si cauti tivul bluzei prea largi pentru a mi se potrivi. 

- Si daca mergem in Cismigiu, inainte de la Arhive s-apoi, brusc, la stanga? intrebi, in timp ce te rapeste Orfeu. 

Tale of 3 Days

Sunt mandra posesoare a unui temperament inexistent, care uneori cauzeaza situatii de criza. De asemenea, am interese varii si variate, din sfere diverse. Imi place sa pun asta pe seama semnului astral sub care a stat ziua nasterii mele. Iti marturisesc, insa, ca nu cred prea tare in influenta astrelor asupra felului in care ne comportam. In fine, obisnuiesc sa ma arat interesata de lucruri ce sunt diametral opuse, iar rochia victoriana din dulap nu face mereu casa buna cu tenisii converse ce stau sa se dezintegreze. Nici faptul ca in ultimele 6 minute am ascultat Maluma si Joan Jett sau ca visez cu ochii deschisi la povesti de iubire interbelice sau patruzeciste nu se impaca, uneori, cu pornirile de groupie at a The Doors concert. Ce pot spune, imi place sa creez confuzii.

Am mentionat The Doors, astfel incat am sa dezvolt nitel. Interesul a inceput undeva prin al doilea an de facultate cand, un foarte interesant -si chipes, as putea adauga- domn a mentionat cateva trupe dragi sufletului sau. Una dintre ele era Pink Floyd. M-a intrigat referinta muzicala si, ajunsa acasa, am inceput sa caut mai multe despre noua sfera a rockului ce avea sa imi fie dezvaluita. Acela a fost momentul cand adolescenta cu porniri melancolice si preferinte de rock alternativ a descoperit muzica fascinanta a celor de la Pink Floyd si, datorita recomandarilor generate aleatoriu de YouTube, si a celor de la The Doors. Mi s-a parut interesant stilul, m-au captivat versurile. M-a fascinat de-a dreptul persoana lui Morrison. Preocuparile din facultate au facut ca sertarul rockului sa se inchida pana de curand, cand l-am redescoperit pe Morrison prin numeroasele referinte din filmele la care am inceput sa ma uit. Si iata-ma in punctul acesta in care aproape definitivez un intreg cult al personalitatii dedicat Regelui Soparla. De ce? De ce nu, indraznesc sa te intreb. 

Mai aveam in plan sa povestesc ceva, dar o las pe data viitoare.

Ma duc sa visez la Jim.

Dicteu automat

Sa fie, sa nu fie, nu stiu. Poate ca, in gand, n-avem nevoie de virgule. Asa ar fi gandit Joyce. Nici puncte, semne de exclamare sau alte dramatisme inutile. Dar mie imi place dramatismul, imi place dramaticul, dramaturgia si dramatizarea. Drama personajului. Care personaj? Eu stiu...

Am inceput anul intr-un fel tare simpatic, cu aceleasi griji de anul trecut si nu pot sa nu ma gandesc daca nu cumva granita asta temporala nu-i doar o gaselnita de-a oamenilor pentru a justifica o alegere estetica la inceput de fila.

Mai mult decat dor, cred ca vrem inapoi niste sentimente. In definitiv, ce e dorul decat durerea sufletului cauzata de lipsa drogului administrat zilnic? Putem spune, atunci, ca dorul e sevraj?

Si cand te gandesti ca am inceput pe un drum si, cu sau fara voia mea, am continuat pe un altul. Exact ca intr-un labirit, am luat alegeri spre a ajunge la iesire. Pana la iesire mai este si, sincer, nu stiu daca vreau sa imi iasa in cale Minotaurul sau Dedal.

Sa ai parte de sustinere e ceva frumos. Si sa simti lumina in jurul oamenilor buni. Esti un om bun.