Tale of 3 Days

Sunt mandra posesoare a unui temperament inexistent, care uneori cauzeaza situatii de criza. De asemenea, am interese varii si variate, din sfere diverse. Imi place sa pun asta pe seama semnului astral sub care a stat ziua nasterii mele. Iti marturisesc, insa, ca nu cred prea tare in influenta astrelor asupra felului in care ne comportam. In fine, obisnuiesc sa ma arat interesata de lucruri ce sunt diametral opuse, iar rochia victoriana din dulap nu face mereu casa buna cu tenisii converse ce stau sa se dezintegreze. Nici faptul ca in ultimele 6 minute am ascultat Maluma si Joan Jett sau ca visez cu ochii deschisi la povesti de iubire interbelice sau patruzeciste nu se impaca, uneori, cu pornirile de groupie at a The Doors concert. Ce pot spune, imi place sa creez confuzii.

Am mentionat The Doors, astfel incat am sa dezvolt nitel. Interesul a inceput undeva prin al doilea an de facultate cand, un foarte interesant -si chipes, as putea adauga- domn a mentionat cateva trupe dragi sufletului sau. Una dintre ele era Pink Floyd. M-a intrigat referinta muzicala si, ajunsa acasa, am inceput sa caut mai multe despre noua sfera a rockului ce avea sa imi fie dezvaluita. Acela a fost momentul cand adolescenta cu porniri melancolice si preferinte de rock alternativ a descoperit muzica fascinanta a celor de la Pink Floyd si, datorita recomandarilor generate aleatoriu de YouTube, si a celor de la The Doors. Mi s-a parut interesant stilul, m-au captivat versurile. M-a fascinat de-a dreptul persoana lui Morrison. Preocuparile din facultate au facut ca sertarul rockului sa se inchida pana de curand, cand l-am redescoperit pe Morrison prin numeroasele referinte din filmele la care am inceput sa ma uit. Si iata-ma in punctul acesta in care aproape definitivez un intreg cult al personalitatii dedicat Regelui Soparla. De ce? De ce nu, indraznesc sa te intreb. 

Mai aveam in plan sa povestesc ceva, dar o las pe data viitoare.

Ma duc sa visez la Jim.