Si adeverinta? E la CASMB

Buuuun. E august, e cald, e zapuseala de incepi sa te intrebi cum a rezistat poporul ales in desert si n-a intrebat "Moise, boss, noi mai mergem mult?" si ai de rezolvat treburi ce tin de hartii. Unde? La institutiile statului. Care stat? Ala de sta. Ala roman.



Simt cum ma ia tremuratul in timp ce verific copiile de pe diplome, adeverintele care certifica fiecare alt lucru si pornesc spre biroul cu pricina. Sediul CASMB din Floreasca, parte necunoscuta mie a capitalei, dar pe care am inceput sa o cunosc bine. Prea bine.


Ajung in sediul usor futurist al institutiei, imi zic "ce bine, avem si lift ce pare sigur" si urc pana la etajul 3, dau sa pun mana pe clanta, cand observ un domn in spatele meu. Il intreb daca nu cumva venise mai devreme, imi spune ca nu-i graba, sa intru. Inauntru, intr-un birou prea mic pentru cate se intampla acolo, dau de doamnele - sa le zicem asa - care decid daca au chef sau nu sa te ajute. Zambitoare le spun ca voi pleca in strainatate in curand cu o bursa, prin urmare vreau si eu vestitul Card European de Sanatate. Mi se cere CNP-ul pentru a mi se verifica istoricul in sistemul Casei de asigurari si, intre timp, doamna imi ia la verificat dosarul.


O incruntare si simt cum imi fuge pamantul de sub picioare. "N-aveti adeverinta. Va intoarceti cu adeverinta de student." Am, cum n-am? Ii spun sa se uite, ca e acolo adeverinta pentru care mersesem special la facultate si pe care secretara mi-a eliberat-o chiar in aceeasi zi. Se uita la mica hartie si emite un sunet ce nu aducea deloc a incantare "Pai, vedeti. Aici scrie 2014/2015. Ne trebuie una pe 2015/2016 si sa scrie ca plecati cu Erasmus." Usor panicata ii explic doamnei ca n-am de unde acum, ca trebuie sa astept pana pe 1 septembrie, secretarele fiind in concediu, ca am carnetul vizat, insa nu si nu. Adeverinta, domnule, e sfanta si fara ea nu se poate! Mai arunca o privire in calculator si aud din nou sunetul. O strangere de buze si un fluierat in acelasi timp. "Sunteti salariata!". Cu nervii intinsi ii spune ca da, dar mi-am dat demisia. Exasperarea se citeste pe fata functionarei "Pai trebuie si adeverinta de la serviciu, si decizia incetarii activitatii si trebuie sa va schimbam categoria de asigurat. Da? La revedere."


Cum la revedere? Gata? S-a rezolvat, nu se poate?


Fug pana la serviciu, il caut pe cel de la administrativ, ii spun necazul si promite sa ma ajute. Ajung acasa si, in urma unei discutii, ma luminez. Am un contract de studii care precizeaza tot ce trebuia sa precizeze adeverinta. Maine rezolv, imi zic. Vai, cat de gresit era gandul acesta.


Ma prezint ziua urmatoare inarmata cu acte semnate de decan si rector si incerc, de data aceasta la cealalta .. doamna. Ii prezint situatia si spune "Adeverinta aveti?". Ma intreb serios daca alt cuvant a mai invatat doamna sau lexicul ei se limiteaza la atat si ii prezint contractul. "Ce-i asta?", intreaba doamna in timp ce mi-l arunca efectiv inapoi. Supa la plic dau sa spun, dar imi amintesc ca suntem oameni si ii explic. Aflu de la doamna respectiva ca documentul semnat de rector n-are nicio valabilitate in fata dumneaei, instanta suprema intr-ale Cardurilor Europene, dupa care imi spune, pe un ton batjocoritor "da, vad ca stapaniti limba engleza". Ii spun ca sunt salariata si ca am actele acelea la mine, iar fata i se schimonoseste intr-o grimasa ce prefigureaza torturi dantesti pentru mine. Imi spune ca trebuie sa merg la sediul din Titeica, iar cerul imi cade in cap. Incep sa tremur, privirea mi se incetoseaza si intreb de ce. ""Pentru a va scoate de la salariati si trece la studenti". Ii spun ca ieri nu mi-au spus asa ceva si ma asigura ca da. Incerc sa nu o sugrum cu firul de la telefonul pe care il are pe birou si la care nu raspunde, asa ca ma ridic si plec spre Titeica. Acolo, dupa asteptat la coada, ganduri ca nu voi reusi sa obtin nemernicul ala de card, ca mi se duc toate planurile si toata munca pe apa sambetei, ca o sa am de pregatit un teanc de documente si cedat nervos, ajung la ghiseul de informatii. Cu un zambet larg (pont dat de domnul de la paza care m-a zarit plangand pe infundate, cu mapa in brate) le explic de ce am nevoie si de ce nu sunt in Floreasca cu problema rezolvata. Doamna de la ghiseu se ridica, imi spune ca nu poate face nimic din ce spun cele din Floreasca si ma ia sa mergem la "sefa". Astept in fata unui birou timp de doua minute, iar doamna (chiar o doamna!) se intoarce si imi spune sa ma duc linistita in Floreasca si sa cer cardul in calitate de salariat, caci aceasta primeaza in fata celei de student. Doar sa fac dovada asigurarii pe ultimii 5 ani, adica diplome si adeverinte pe care le am.


Ma duc pe 1 sa cer adeverinta de la facultate cum ca plec cu bursa. Zic sa o am. Si apoi, dau din nou piept cu cerberii. Infernul n-are cercuri. Are sedii si bonuri de ordine.


To be continued.

Worse than drugs

Pare ca e al naibii de greu sa ma tin de cuvant. O sa incerc sa fac ce zic. 

Lucram cu drag si spor la o recenzie. Coming soon.

Azi vreau sa vorbesc despre mica (si grava) mea obsesie. E mai rea decat cafeaua, Pepsi twist sau Pringles. Cine ma cunoaste, stie ca fara prima pot rezista, dar celelalte doua sunt aparitii recurente si inevitabile in viata mea. Ok, nu e despre mancare articolul asta. E despre povesti.

Iubesc ca lucrurile pe care le posed - pentru ca am un simt al proprietatii tare dezvoltat - sa poarte un pic de mine in ele, iar in incercarea de a imi potrivi lumea in functie de personalitate, am gasit calea de a-mi purta fiinta la vedere. Pe incheietura mainii stangi, mai exact. 

Da. Este vorba despre ea: bratara mea Pandora. 

Recunosc ca ideea unei bratari cu figurine simpatice mi-a suras mereu, dar de prin primavara s-a transformat intr-o dragoste... ceva de speriat. De speriat conturi si portofele :)). Pentru ca oamenii mei ma stiu, am primit un pont de la Alexa si impreuna ne-am facut hatarul si am luat cate o bratarica pandora-like si cateva talismane de pe soufeel.com. Site-ul este un soi de satelit al celor de la Pandora, au produse de calitate, iar customer service-ul este excelent. Am dat comanda pentru care am platit online si in doua saptamani bratarica mult asteptata a fost a mea. A venit tocmai din Hong Kong si era tot ce voiam sa fie. Ba chiar si un pic mai mult, pentru ca era inceputul meu de poveste. 

Bratara Soufeel, dupa cum se vede, este aproape identica bratarii Pandora. Singura diferenta consta in lipsa filetului care separa bratara in trei sectiuni, dar nu pot spune ca este un asa de mare inconvenient. 

Talismanele pe care le-am ales au fost un buchet de trandafiri pentru ca seamana cu florile mele preferate, bujorii, o inima filigranata pentru detaliile pe care le are si o bufnita absolventa pentru ca... Ei, bine, se intelege de la sine, dragostea pentru mediul academic si modalitatea de a pune o piatra de temelie momentului in care am trecut dintr-o etapa in alta.

In urma unei vizite in centrul comercial din Baneasa, mi-am imbogatit colectia de talismane cu o inimioara pe care sta gravat un 21. Este pentru varsta pe care o aveam cand am terminat facultatea, la care m-am angajat si am avut ocazia sa vizitez pentru prima oara Spania. Asa ca n-am stat prea mult pe ganduri si l-am adaugat pe bratara. De asemenea, pentru ca marcheaza atatea prime dati, este si prima achizitie Pandora :).Inimioarei-borna termporala i-a urmat o moara de vant ce, pe mine, ma duce cu gandul la don Quijote si la Castilla la Mancha, iar imediat dupa am primit o miniatura a Sagradei Familia. Ea imi aduce aminte de orasul de basm pe care am ajuns sa il iubesc la fel de mult ca pe cel natal (da, iubesc Bucurestiul, cu gropile, aglomeratia si cimentul lui pentru ca e acasa) si de faptul ca unii oameni apar in viata ta cu un scop. 

Ultima achizitie Pandora a adus si o schimbare.

Datorita Andreei am aflat de promotia care urma sa se desfasoare cu ocazia deschiderii magazinului din Mall Baneasa. Asa ca, n-am stat prea mult pe ganduri si am pornit cu Andreea spre bijuteria magica unde... era o coada de prea multe persoane. Cu nivelul de entuziasm ridicat, am asteptat in jur de doua ore pana cand am putut spune ce doresc si inca vreo ora pana cand am putut iesi din noul magazin, dar totul a meritat. Bratara e acum un minunat model clasic Pandora de 18 cm, iar povestii i-am adaugat un clips ce are pe o fata Soarele, iar pe cealalta o semiluna si o stea, pentru a-mi aminti ca stelele implinesc dorinte, ca soarele rasare indiferent de cat de neagra a fost noaptea si ca perfectiunea sta in lucruri incomplete, imperfecte. 

Am pastrat pe ea, insa, buftnita.

Urmeaza sa completez cu alte cateva piese la care mi-a ramas gandul, pana va arata cam asa:

Pana atunci, mai avem capitole de scris.

Fiecare are cate un pitic. Al meu spune povesti. 

Love,

Lily.