Figuri de stil

Mereu mi-au placut figurile de stil. Preferatele mele sunt metaforele. Imi place sa ma gandesc la metafora din discurs ca la perdeaua din camera. Ce incapere e completa fara perdele? 

Manati de vreo curiozitate stranie, de-ar fi sa cititi textele din caietul acesta virtual, nu o sa gasiti altceva decat insiruiri de metafore. Majoritatea intuneca frazele, asa cum imi place mie sa dramatizez, dar cred ca - sau vreau sa cred ca - asa se obtine clar-obscurul baroc spre care tind constant. 

Randurile acestea, putine si deloc incondeiate, au scopul de a-mi aduce aminte ca asta e ce trebuie sa fac. Sa scriu. "Scrieti, baieti..."

Ploaie de mai

Era mai si ploua. Ploua timid, ca nu cumva bujorii sa se sperie si sa nu mai infloreasca. Dar picaturile se cuibareau gingas in interiorul petalelor pana ajungeau in locul secret dintre filele catifelate si roz, pentru a imbraca apoi suvitele subtiri si pudrate. Si in jurul vazei imbujorate, cadea lumina galbena a felinarului agatat pe peretele de caramida. Cladirea veche din apropierea oraselului Crema aducea aminte de un palat in paragina, mai degraba, decat de o locuinta potrivita unei domnisoare. Dar in noaptea aceeea de mai, cu picuri reci, era singurul loc pe care il putea numi acasa.

Caldura de peste zi fusese inlocuita de racoarea pe care o adusese ploaia, iar lumina felinarului completata de cea a lunii pline, precum acordurile de chitara ce proveneau din sufragerie - sigur pusese un disc vechi la gramofonul acela care mereu agata vinilul - erau intregite de sunetul apei care cadea din cer pe frunzele crude ale piersicilor.

Simtea racoarea pamantului sub talpile goale si aerul rece ii ardea umerii descoperiti, oricat ar fi incercat sa ii acopere cu salul capatat de la o tiganca din Sevilla.

 - Ti-am spus sa te imbraci mai bine, e frig.

Vorbele cu miros de vanilie se concretizau dintr-un nor de tutun, iar pipa ce-l forma se apropia de marginea balconului.

 - Cand termini de visat, te astept.

 - Sigur, intr-un minut, spuse ea, sorbind o ultima gura din paharul de vin rosu. Odata cu dulceata strugurilor, sorbea si razele de luna, plansetul ploii si tineretea humei.

Lasa paharul pe masa si felinarul aprins, poate si Luna avea propriile ganduri pe care sa le cantareasca.

Mitologie

Bancile din Cismigiu putrezesc cate putin dupa fiecare ploaie. Copacii mai mor putin dupa fiecare toamna. Aleea din dreapta duce la Biblioteca Pedagogica. Stanga, nu stiu. Inca n-am aflat. As vrea sa cred ca daca treci de mijlocul parcului, si te sucesti brusc spre stanga, ajungi pe Luna. Pierd atatea nopti uitandu-ma la Ea, incat cred ca fie ma transform in lupoaica cel putin o data la trei saptamani, fie sunt lunatica. 

Iar tu dormi atat de frumos. Linistit, ca si cand noaptea e cel mai senin moment si n-ar exista cutremure. Cum poti dormi, cand Luna e atat de frumoasa? Ma asez langa tine, si te intorci. Amorul de plumb bacovian ar crapa de invidie, dac-ar sti ca exista Luceferi, sculptati parca de mainile lui Bernini, in sud-estul Europei. 

- De ce nu dormi? intrebi mai mult pentru tine.

- Nu pot. 

Strangi asternurile spre tine, si cauti tivul bluzei prea largi pentru a mi se potrivi. 

- Si daca mergem in Cismigiu, inainte de la Arhive s-apoi, brusc, la stanga? intrebi, in timp ce te rapeste Orfeu. 

Tale of 3 Days

Sunt mandra posesoare a unui temperament inexistent, care uneori cauzeaza situatii de criza. De asemenea, am interese varii si variate, din sfere diverse. Imi place sa pun asta pe seama semnului astral sub care a stat ziua nasterii mele. Iti marturisesc, insa, ca nu cred prea tare in influenta astrelor asupra felului in care ne comportam. In fine, obisnuiesc sa ma arat interesata de lucruri ce sunt diametral opuse, iar rochia victoriana din dulap nu face mereu casa buna cu tenisii converse ce stau sa se dezintegreze. Nici faptul ca in ultimele 6 minute am ascultat Maluma si Joan Jett sau ca visez cu ochii deschisi la povesti de iubire interbelice sau patruzeciste nu se impaca, uneori, cu pornirile de groupie at a The Doors concert. Ce pot spune, imi place sa creez confuzii.

Am mentionat The Doors, astfel incat am sa dezvolt nitel. Interesul a inceput undeva prin al doilea an de facultate cand, un foarte interesant -si chipes, as putea adauga- domn a mentionat cateva trupe dragi sufletului sau. Una dintre ele era Pink Floyd. M-a intrigat referinta muzicala si, ajunsa acasa, am inceput sa caut mai multe despre noua sfera a rockului ce avea sa imi fie dezvaluita. Acela a fost momentul cand adolescenta cu porniri melancolice si preferinte de rock alternativ a descoperit muzica fascinanta a celor de la Pink Floyd si, datorita recomandarilor generate aleatoriu de YouTube, si a celor de la The Doors. Mi s-a parut interesant stilul, m-au captivat versurile. M-a fascinat de-a dreptul persoana lui Morrison. Preocuparile din facultate au facut ca sertarul rockului sa se inchida pana de curand, cand l-am redescoperit pe Morrison prin numeroasele referinte din filmele la care am inceput sa ma uit. Si iata-ma in punctul acesta in care aproape definitivez un intreg cult al personalitatii dedicat Regelui Soparla. De ce? De ce nu, indraznesc sa te intreb. 

Mai aveam in plan sa povestesc ceva, dar o las pe data viitoare.

Ma duc sa visez la Jim.

Dicteu automat

Sa fie, sa nu fie, nu stiu. Poate ca, in gand, n-avem nevoie de virgule. Asa ar fi gandit Joyce. Nici puncte, semne de exclamare sau alte dramatisme inutile. Dar mie imi place dramatismul, imi place dramaticul, dramaturgia si dramatizarea. Drama personajului. Care personaj? Eu stiu...

Am inceput anul intr-un fel tare simpatic, cu aceleasi griji de anul trecut si nu pot sa nu ma gandesc daca nu cumva granita asta temporala nu-i doar o gaselnita de-a oamenilor pentru a justifica o alegere estetica la inceput de fila.

Mai mult decat dor, cred ca vrem inapoi niste sentimente. In definitiv, ce e dorul decat durerea sufletului cauzata de lipsa drogului administrat zilnic? Putem spune, atunci, ca dorul e sevraj?

Si cand te gandesti ca am inceput pe un drum si, cu sau fara voia mea, am continuat pe un altul. Exact ca intr-un labirit, am luat alegeri spre a ajunge la iesire. Pana la iesire mai este si, sincer, nu stiu daca vreau sa imi iasa in cale Minotaurul sau Dedal.

Sa ai parte de sustinere e ceva frumos. Si sa simti lumina in jurul oamenilor buni. Esti un om bun.

Câteva rânduri despre un an

Anul ce tocmai se termină a fost unul al schimbărilor. Nu obișnuiesc să pun pe hârtie reușite, să fac subtotalul lunilor și să trag o linie pe care să o încadrez într-un chenar roșu, iar ea, acea linie, sa aibă esența a mai mult de trei sute de zile, zile pline de gânduri, vorbe, zâmbete și, de ce nu, margarete.

Spuneam că 2016 a fost, pentru mine, un an al schimbărilor. M-am întors acasă după aproape jumătate de an și nu mi s-a părut corect. M-am luptat să mă obișnuiesc cu ceea ce, până nu acum mult timp, era rutina. E ciudat să nu-ți găsești locul într-un loc care te-a văzut crescând.

Am învățat multe, însă.

2016 m-a ajutat să fiu cu un pas mai aproape de mine.

Obișnuiam să fiu o persoană foarte dependentă de oamenii din jurul ei. Glumind, spuneam că sunt sociosensibilă. Știi cum unii oameni se întristează când plouă sau altora li se irită ochii din cauza expunerii la soare? Mie mi se irită sufletul la contactul cu oamenii. Îl simt cum se strânge când spun altora din ce e format și-i simt privirea dojenitoare când amândoi strângem bucăți de vise. A-ră-tu-raaaa! Aici. Așa. Sociosen.... Să spunem că nu am avut cel mai inspirat cerc de cunoștințe, dar anul acesta am făcut curățenie. În 2016 am scos o parte din oamenii din viața mea, și nu-mi pare rău deloc. 2016 m-a învățat că e în regulă ca anumite persoane să treacă doar prin viața ta, dar să nu rămână. E ok să fie doar pentru câteva momente, să înveți de la ei și să-i lași să plece.

Uneori ne încăpățânăm să nu vedem în jurul nostru și ignorăm faptul că sunt cei de lângă noi cei care ne taie avântul.

În 2016 am trăit un pic mai mult. E absurd cât de mult pot analiza o situație, dar anul acesta am lăsat de la mine și am apăsat butonul de amânare a chestionării deciziilor.

Am greșit mult, m-am înșelat, dar am avut dreptate în multe privințe, am reușit, am fost bucuroasă.

Am simțit mult.

Am învățat mult.

Am crescut în 2016.

Acesta ar fi bilanțul meu.

Sfârșit de document...

Chestionarul lui Proust

Aveam chef, asa ca here it goes: Chestionarul lui Proust. Cateva intrebari care circula de o buna bucata de vreme in diverse forme. M-am gandit ca e cazul sa raspund si eu, adaugand si raspunsurile lui Proust, gasite in unul dintre caietele prietenei sale.

Principala trăsătură a caracterului meu: Adaptabilitatea. Ma pot transforma in functie de mediu si moment. S-ar putea spune ca-s nestatornica, dar imi place sa cred ca e un avantaj sa fii un pic cameleonic. (Proust: Nevoia de a fi iubit şi, mai precis, nevoia de a fi mângâiat şi răsfăţat, mai mult chiar decât nevoia de a fi admirat).

Calitatea pe care o prefer la un bărbat: Sinceritatea si inteligenta. (Proust: Farmecele feminine.)

Calitatea pe care o prefer la o femeie: Delicatetea si inteligenta. (Proust: Însuşirile bărbăteşti şi directeţea camaraderească.)

Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Intelegerea lor raportata la mine.  (Proust: Faptul că sunt tandri cu mine, dacă persoana lor e suficient de sofisticată pentru a da un preţ mare tandreţei lor.)

Principalul meu defect: Uneori nu am rabdare si trag concluzii pripite. (Proust: Să nu ştiu, să nu pot să Ťvreau.ť)

Ocupaţia mea preferată: Tot ce tine de artele vizuale si rearanjarea bibliotecii.  (Proust: Să iubesc.)

Visul meu de fericire: Sa fiu fericita. (Proust: Mi-e teamă că nu e destul de înalt, nu îndrăzesc să-l spun, mi-e teamă că-l voi distruge spunându-l.)

Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Sa nu fi fost libera. (Proust: Să nu le fi cunoscut pe mama şi bunica.)

Ce-aţi vrea să fiţi? Un om.. (Proust: Eu însumi, aşa cum m-ar vrea oamenii pe care-i admir.)

Ţara în care-aş vrea să trăiesc: Cred ca Neverlandul lui Peter Pan. Pana atunci, la mine acasa e bine.  (Proust: Aceea în care lucrurile pe care le vreau s-ar realiza ca prin farmec şi unde tandreţea e întotdeauna împărtăşită.)

Culoarea preferată: Culoarea cerului senin, deopotriva luminat de soare, cat si de luna.  (Proust: Frumuseţea nu se află în culori, ci în armonia lor.)

Floarea preferată: Bujorul. (Proust: A ei, şi apoi, toate.)

Pasărea preferată: Bufnita. (Proust: Rândunica).

Prozatorii mei preferaţi: Caragiale (Ion Luca, dar si Mateiu), Eliade, Unamuno, Barrie.  (Proust: Astăzi Anatole Framce şi Pierre Loti.)

Poeţii mei preferaţi: Minulescu, Bécquer. (Proust: Baudelaire şi Alfred de Vigny.)

Eroul meu preferat: Don Quijote. (Proust: Hamlet.)

Eroina mea preferată: Christina. (Proust: Bérénice.)

Compozitorii preferaţi: Chopin. (Proust: Beethoven, Wagner, Schumann.)

Pictorii preferaţi: Grigorescu, Mucha (ador ilustratiile lui). (Proust: Leonardo da Vinci, Rembrandt.)

Eroii din viaţa reală: Parintii. (Proust: Darlu, Boutroux.)

Eroinele din istorie: Regina Maria. (Proust: Cleopatra.)

Băutura şi mâncarea preferate: Chardonnay. Mancarea... nu stiu. (Proust nu răspunde.)

Numele preferat: Pas. (Proust: N-am decât unul deodată.)

Ce detest cel mai mult: Nehotararea mea, ipocrizia altora, lasitatea. (Proust: Ceea ce e rău în mine.)

Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Cei care au provocat razboaie. (Proust: Nu sunt suficient de instruit ca să răspund.)

Fapta militară pe care-o admir cel mai mult: Orice ii face pe soldati sa lupte. (Proust: Voluntariatul meu.)

Darul natural pe care-aş vrea să-l am: Hotararea. (Proust: Voinţa şi seducţiile.)

Cum aş vrea să mor: 'Proust, ma voi inspira" Iubita. (Proust: Mai bun - şi iubit.)

Starea de spirit actuală: Ingrijorare, dar si calm. (Proust: Plictiseala de a mă fi gândit la mine pentru a răspunde la toate aceste întrebări.)

Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: Nestiinta. (Proust: Cele pe care le înţeleg.)

Deviza mea: Fii om. (Proust: Mi-ar fi prea frică să nu-mi poarte ghinion!)