Pagini

marți, 22 august 2017

Scrisoare.

Si inca o chestie si promit ca nu te mai bat la cap. Nu m-ai ranit nu pentru ca n-a contat. Daca n-ai fi contat, daca nu mi-ar fi pasat, n-as scrie inca, nu m-as mai gandi la tine, nu as incerca sa imi dau seama unde s-a rupt firul. Piesele au fost acolo de la inceput, doar ca nu ne-am oboist sa le aranjam. Nu m-ai ranit pentru ca am plecat din start cu ideea ca nu se va intampla nimic, iar faptul ca imi spuneai ca nu imi poti oferi ce ti-ai dori sa imi oferi, a ajutat sa nu faca rani adanci. Ai avut grija de mine. A durut ca dracu sa aud ca esti de acord sa ma lasi sa fiu, chiar daca asta inseamna si fara tine. A durut si sa plec si sa nu imi iau la revedere. Macar asta insemna ca promit sa te mai vad. Fiecare centrimetru din catedrala lui Gaudí a durut, pentru ca aveam o miniatura a ei la mana si pentru ca e de la tine, si imi aminteste de tine in fiecare dimineata; a durut fiecare cuvant din urarea de ziua mea. Voiam sa imi scrii, voiam sa stiu ca te gandesti, voiam sa iti spun ca si eu, dar parea ca esti mai bine fara mine prin preajma. Voiam sa nu fi deschis niciodata subiectul asta si, in acelasi timp, voiam sa il intorc pe toate partile. Dar stiam ce imi spusesei tu. Ca nu crezi in asta, ca nu asta merit, ca esti prea ranit. Si eu contribuiam. Si m-am gandit, fara sa te intreb, ca nu-s buna in viata ta. Asa ca am plecat.
 
De cand te-am cunoscut am stiut ca e ceva frumos in tine si mi-ai confirmat asta de nenumarate ori. Iar cand am inteles ca e ceva mai mult decat prietenie ce simt, eram intr-o librarie in Madrid. E pe Gran Vía si e tare frumoasa. La fel ca tine, n-am vrut sa accept ca asta e. Si ce daca simt ceva? Sa nu mai. Trece in timp. Dar n-a trecut; din contra. Si nici dorul, nici golul din stomac, nici calmul agitat pe care il simteam in preajma ta.
 
Asta nu e prima data cand ti-am zis sa imi lasi timp pentru mine.  De fiecare data mi l-ai dat pentru ca, nu-i asa, crezi in libertatea fiecaruia. Dar asta a facut sa apara in mintea mea gandul ca “uite, vezi, lumea lui nu se opreste pentru ca tu ai cerut invoire. Lumea nimanui nu se opreste pentru tine. La ce te asteptai? Sa te roage sa ramai? De ce ar face-o? Daca asa usor te lasa sa iti vezi de orice nu-ti convine, inseamna ca asta voia si el, doar ca n-a avut tupeul, ca tine, sa o ceara. Si stii deja ca nu o sa se intample nimic, nu incerca sa te dai ranita.”  Asta a ajutat sa nu se rupa ceva in mine.
 
Rau am facut ca am vorbit despre ce simteam cu cine nu trebuia. Pentru ca mi-era dor de tine, voiam sa te vad. Doar ca spuneam atat de des asta cui nu trebuia, nu tie.
 
Nu te-am lasat sa ma vezi asa cum sunt. Nu las pe nimeni si fiecare stie altceva despre mine. Pare ca nu ma atinge nimic si nimeni nu s-ar putea ridica la asteptarile mele, nu? Pare si ca ma sparg daca mi se spune ceva nepotrivit, asa ca oamenii se poarta cu manusi cu mine. Pare ca ma supara orice, nu-mi convine nimic, niciodata. Corect? Hai sa iti spun ceva. De fapt, mi-e frica sa spun ce vreau, pentru ca sansele sunt destul de mari sa primesc si sa nu stiu ce sa fac cu el. Nu ma sparg eu, se sparge zidul pe care il am in jurul meu. Eu doar aflu lucruri despre mine. Am prea mult negru inauntru, incat il pun si pe ce port, si in ce spun. Cand mi-ai zis Morticia, ai avut dreptate. Dar stiam ca ai destule pe cap si fara sa te impovarez si eu cu altele – cum fac acum –.
 
Iar tu, cand ti-am spus ca nu mai putem continua asa, te-ai facut ca ploua. Nu puteai sa imi dai ce credeai tu ca vreau, ca am nevoie, asa ca m-ai lasat sa fac ce am vrut. Stii de ce am eu nevoie? Sa stiu ca esti acolo, sa stiu ca imi tii ocupate gandurile astfel incat sa nu ratacesca. Am nevoie de cateva ore, intr-un parc, pe o banca si de o discutie despre un subiect atat de neinsemnat incat pare ridicol. Atat de simpla sunt si atat de usor de multumit. Nu vreau sa fiu laudata, nu vreau sa mi se reproseze ca nu stiu ce fac cu mine si cu viata mea, ca ma inchid in mine sau ca imi refuz lucruri. Baga-mi mintile-n cap daca asta vrei, daca o faci pe peronul de la Unirii, nu-i bai. Chiar e mai bine.
 
Nu m-ai ranit. Mi-ai aratat un sentiment atat de frumos ca simt ca nu e drept sa spun ca durerea e cauzata de tine.
 
Un pic lame, nu? Cat de in serios iau totul si cat de afectat expun.


Si daca ai citit tot si nu simti sa raspunzi, nu o face. O sa astept cateva zile, o sa ma gandesc mult la asta si ca n-ar fi trebuit sa te deranjez din start. Apoi nu o sa mai astept. O sa ma mai gandesc, dar ca sa ma intreb daca esti ok. Promiti sa fii bine? Macar in gand, daca nu o sa mai spui nimic. 

miercuri, 28 decembrie 2016

Câteva rânduri despre un an





Anul ce tocmai se termină a fost unul al schimbărilor. Nu obișnuiesc să pun pe hârtie reușite, să fac subtotalul lunilor și să trag o linie pe care să o încadrez într-un chenar roșu, iar ea, acea linie, sa aibă esența a mai mult de trei sute de zile, zile pline de gânduri, vorbe, zâmbete și, de ce nu, margarete.

Spuneam că 2016 a fost, pentru mine, un an al schimbărilor. M-am întors acasă după aproape jumătate de an și nu mi s-a părut corect. M-am luptat să mă obișnuiesc cu ceea ce, până nu acum mult timp, era rutina. E ciudat să nu-ți găsești locul într-un loc care te-a văzut crescând.

Am învățat multe, însă.

2016 m-a ajutat să fiu cu un pas mai aproape de mine.

Obișnuiam să fiu o persoană foarte dependentă de oamenii din jurul ei. Glumind, spuneam că sunt sociosensibilă. Știi cum unii oameni se întristează când plouă sau altora li se irită ochii din cauza expunerii la soare? Mie mi se irită sufletul la contactul cu oamenii. Îl simt cum se strânge când spun altora din ce e format și-i simt privirea dojenitoare când amândoi strângem bucăți de vise. A-ră-tu-raaaa! Aici. Așa. Sociosen.... Să spunem că nu am avut cel mai inspirat cerc de cunoștințe, dar anul acesta am făcut curățenie. În 2016 am scos o parte din oamenii din viața mea, și nu-mi pare rău deloc. 2016 m-a învățat că e în regulă ca anumite persoane să treacă doar prin viața ta, dar să nu rămână. E ok să fie doar pentru câteva momente, să înveți de la ei și să-i lași să plece.

Uneori ne încăpățânăm să nu vedem în jurul nostru și ignorăm faptul că sunt cei de lângă noi cei care ne taie avântul.

În 2016 am trăit un pic mai mult. E absurd cât de mult pot analiza o situație, dar anul acesta am lăsat de la mine și am apăsat butonul de amânare a chestionării deciziilor.

Am greșit mult, m-am înșelat, dar am avut dreptate în multe privințe, am reușit, am fost bucuroasă.

Am simțit mult.
Am învățat mult.

Am crescut în 2016.

Acesta ar fi bilanțul meu.


Sfârșit de document...

marți, 3 mai 2016

Chestionarul lui Proust

Aveam chef, asa ca here it goes: Chestionarul lui Proust. Cateva intrebari care circula de o buna bucata de vreme in diverse forme. M-am gandit ca e cazul sa raspund si eu, adaugand si raspunsurile lui Proust, gasite in unul dintre caietele prietenei sale.

Principala trăsătură a caracterului meu: Adaptabilitatea. Ma pot transforma in functie de mediu si moment. S-ar putea spune ca-s nestatornica, dar imi place sa cred ca e un avantaj sa fii un pic cameleonic. (Proust: Nevoia de a fi iubit şi, mai precis, nevoia de a fi mângâiat şi răsfăţat, mai mult chiar decât nevoia de a fi admirat).

Calitatea pe care o prefer la un bărbat: Sinceritatea si inteligenta. (Proust: Farmecele feminine.)

Calitatea pe care o prefer la o femeie: Delicatetea si inteligenta. (Proust: Însuşirile bărbăteşti şi directeţea camaraderească.)

Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Intelegerea lor raportata la mine.  (Proust: Faptul că sunt tandri cu mine, dacă persoana lor e suficient de sofisticată pentru a da un preţ mare tandreţei lor.)

Principalul meu defect: Uneori nu am rabdare si trag concluzii pripite. (Proust: Să nu ştiu, să nu pot să Ťvreau.ť)

Ocupaţia mea preferată: Tot ce tine de artele vizuale si rearanjarea bibliotecii.  (Proust: Să iubesc.)

Visul meu de fericire: Sa fiu fericita. (Proust: Mi-e teamă că nu e destul de înalt, nu îndrăzesc să-l spun, mi-e teamă că-l voi distruge spunându-l.)

Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Sa nu fi fost libera. (Proust: Să nu le fi cunoscut pe mama şi bunica.)

Ce-aţi vrea să fiţi? Un om.. (Proust: Eu însumi, aşa cum m-ar vrea oamenii pe care-i admir.)

Ţara în care-aş vrea să trăiesc: Cred ca Neverlandul lui Peter Pan. Pana atunci, la mine acasa e bine.  (Proust: Aceea în care lucrurile pe care le vreau s-ar realiza ca prin farmec şi unde tandreţea e întotdeauna împărtăşită.)

Culoarea preferată: Culoarea cerului senin, deopotriva luminat de soare, cat si de luna.  (Proust: Frumuseţea nu se află în culori, ci în armonia lor.)

Floarea preferată: Bujorul. (Proust: A ei, şi apoi, toate.)

Pasărea preferată: Bufnita. (Proust: Rândunica).

Prozatorii mei preferaţi: Caragiale (Ion Luca, dar si Mateiu), Eliade, Unamuno, Barrie.  (Proust: Astăzi Anatole Framce şi Pierre Loti.)

Poeţii mei preferaţi: Minulescu, Bécquer. (Proust: Baudelaire şi Alfred de Vigny.)

Eroul meu preferat: Don Quijote. (Proust: Hamlet.)

Eroina mea preferată: Christina. (Proust: Bérénice.)

Compozitorii preferaţi: Chopin. (Proust: Beethoven, Wagner, Schumann.)

Pictorii preferaţi: Grigorescu, Mucha (ador ilustratiile lui). (Proust: Leonardo da Vinci, Rembrandt.)

Eroii din viaţa reală: Parintii. (Proust: Darlu, Boutroux.)

Eroinele din istorie: Regina Maria. (Proust: Cleopatra.)

Băutura şi mâncarea preferate: Chardonnay. Mancarea... nu stiu. (Proust nu răspunde.)

Numele preferat: Pas. (Proust: N-am decât unul deodată.)

Ce detest cel mai mult: Nehotararea mea, ipocrizia altora, lasitatea. (Proust: Ceea ce e rău în mine.)

Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Cei care au provocat razboaie. (Proust: Nu sunt suficient de instruit ca să răspund.)

Fapta militară pe care-o admir cel mai mult: Orice ii face pe soldati sa lupte. (Proust: Voluntariatul meu.)

Darul natural pe care-aş vrea să-l am: Hotararea. (Proust: Voinţa şi seducţiile.)

Cum aş vrea să mor: 'Proust, ma voi inspira" Iubita. (Proust: Mai bun - şi iubit.)

Starea de spirit actuală: Ingrijorare, dar si calm. (Proust: Plictiseala de a mă fi gândit la mine pentru a răspunde la toate aceste întrebări.)

Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: Nestiinta. (Proust: Cele pe care le înţeleg.)

Deviza mea: Fii om. (Proust: Mi-ar fi prea frică să nu-mi poarte ghinion!)

vineri, 8 aprilie 2016

Scris, incotro?

Aveam 6 ani cand inventam povesti pe care le spuneam bunicilor care ma luau cu ei in diminetile calde la camp. Mergeam cu ei, ma jucam cu stiuletii de porumb si spuneam ca matasea cruda si blonda era parul papusii pe care o pregateam pentru balul la care o ducea Cavalerul Porumb. Le povesteam bunicilor ce nu isi vedeau capul de treaba cate si mai cate. Asa treceau vacantele mele de vara in copilarie. 

Pentru ca nu am frati sau surori, imaginatia mea nu are limite. Gaseam mereu modalitati de a-mi umple timpul. Cum ramaneam destul de mult timp singura acasa, in zilele in care nu ieseam afara, la joaca, montam adevarate piese de teatru cu jucariile de plus. Inventam scenariul si petreceam ore perfectionandu-l. 

Cred ca la 10 ani am scris prima mea povestire. Era despre o veverita. Ingenios, asa-i? La vremea aceea mi se parea sora cu povestile lui Creanga. 

La 15 ani am cunoscut lumea virtuala. Da, sunt dintre copiii care nu au avut telefon pana la 14 ani (si il tineam acasa!), care s-a conectat pe Mess la 15 ani, pentru ca atunci am primit beneficiul acesta, care avea ora de culcare cel tarizu miezul noptii si care a cunoscut smartphone-ul la 20 de ani. Am avut de toate, dar nu am fost rasfatata. Poate de aceea am invatat sa ma distrez singura. 

Sa revenim, insa. La 15 ani am descoperit blogul ca forma de manifestare a personalitatii prin scris. Citeam bloguri cum citeam bibliografia pentru ora de romana. Dupa cateva luni, mi-am facut si eu blog! Eram asa de incantata si incercam sa scriu a la maniere de .... Un singur lucru regret: ca nu m-am tinut de un blog. De primul blog. Am schimbat domenii, am schimbat nume, am schimbat articole, am schimbat ganduri. Am sters si am refacut. 

De ce scriu? Blogul meu nu are tema ca altele. E un amalgam de lucuri ce imi plac, despre care vreau sa vorbesc sau, pur si simplu, mostre de gandire creativa (poate-i mult spus). 

Blogul meu e al meu. Deci, despre mine. E locul in care pot fi cat de egocentrica vreau, pentru ca-s la mine pe tarla. 

Si-am sa scriu, ca de aia sunt filolog!

duminică, 20 martie 2016

Erasmus

In august 2014 imi puneam o dorinta in timp ce stateam pe unul dintre culoarele Catedralei din Zaragoza, La Basilica de Nuestra Señora del Pilar. Era sa ma intorc acolo.


In septembrie 2015 dorinta mi s-a indeplinit si urmatoarele cinci luni le-am petrecut in minunatul oras, in calitate de student Erasmus. 

Astazi, alti paisprezece visatori, suflete plini de dorinte si-au incheiat povestile.


Un momento de silencio para los compañeros de ESN Barcelona. 

sâmbătă, 5 martie 2016

Minimal

Inca din septembrie anul trecut am inceput sa lucrez la mine. Nu in sensul in care am luat o cheie franceza si am inceput sa strag suruburi. In sensul in care am luat o matura si am inceput sa curat. 

Am inceput, cum spuneam intr-o postare anterioara, cu alimentatia si cu ingrjirea cosmetica. Toate astea erau pentru ten. Am sa recunosc si voi spune ca - de cand m-am intors acasa, cel mai mult - am calcat stramb de cateva ori. Dar imi propun sa ma tin mult mai responsabil de rutina aceasta. Adica sa am grija de mine. 

Dar despre ce vreau sa vorbesc azi, in randurile acestea, este despre o noua viziune pe care am inceput sa o imbratisez. Less is more. 

Nu v-ati oprit cateodata si ati simtit ca va coplesesc lucrurile pe care le aveti? Tablourile de pe pereti, cartile din biblioteca, hainele ce stau sa cada intr-o avalansa din dulap si foile ce nu mai au loc in birou? De ce avem atat de multe lucruri? Pentru ce tinem mortis sa avem 4 geluri de dus, doua creme hidratante, doua uleiuri de par, orice, dar in mai multe exemplare? Si ajungem sa traim inconjurati de lucruri ce nu ne aduc fericire, bunastare, ci ne aglomereaza, ne coplesesc, ne fura din spatiu si din resurse. 

Incepand cu luna aceasta, desi nu a fost inital printre rezolutiile de inceput de an, am sa incerc sa implementez filosofia less is more in rutina si in viata mea. Prefer sa traiesc cu lucruri ce ma fac sa ma simt bine, ce nu imi invadeaza spatiul si care imi sunt, cu adevarat, utile.

Am facut ordine in cosmetice, in sifonier, in cutia de bijuterii si in foi. Iar acum, am strictul necesar. Why have organized crap, when you can have no crap at all?

Te invit si pe tine, cel ce citesti asta, sa te gandesti daca intr-adevar folosesti tot ce detii. Ai facut intr-adevar o investitie buna cumparand mai multe exemplare din acelasi produs, doar pentru ca erau "la oferta"? Ai fi cumparat fusta aia pe care n-ai purtat-o niciodata daca ar fi fost la pret intreg? Daca ai scoate toate hainele din sifonier si ti-ai imagina ca se afla intr-un magazin, pe cate dintre ele le-ai mai recumpara? 

Orice nu iti foloseste, nu iti aduce bucurie, ci doar ocupa spatiu si-ti rapeste din resusrse, nu isi are locul in viata ta. That simple. Poti gasi scuze, desigur. Cu totii suntem atasati afectiv de anumite lucruri. Dar ce e mai important? Amintirea in sine sau un obiect? 

Cheltuie timp si, in cele din urma, si bani "cu cap", cum spune romanul. 

Mi-am dat seama ca e ma imbucurator sa pot merge intr-o vacanta, decat sa am o paleta de farduri. Si am de gand sa imi simplific viata, chiar daca intr-un timp obisnuiam sa complic totul. 


Indrazneste sa iti pui intrebari, sa faci ordine. 

joi, 3 martie 2016

(nu) Exista o explicatie

Si-am zis ca scriu. Si m-am batut cu pumnii in piept, ca fac, ca dreg, ca scriu. Si, vorba bunica-mii, pauza, lipsa, gaura. Ia te uita, dar n-ai ce vedea.

Pai, bine, mademoazel? Ce facem noi aici? E dupa noi? E dupa mataluta, sa nu scrii nimic? Nu dai si dumneata "buna ziua" la cucoane, cand treci pe langa ele?

Iertaciune? Mai are rost? Dar am nevoie de oleaca de timp sa ma acomodez cu gandul. MA! Draga Gogule, de ce nu ma mai lasi, dragule, sa ma loghez pe vechiul domeniu? Mi-era drag si ma obisnuisem cu el. Rusine!

In fine. Nu mai plangem dupa laptele varsat.

Iar am schimbat numele domeniului. Dar ne-am obisnuit deja cu asta.

Domnita Ralú va saluta si va promite ca va posta mai des.

Din 2011 cochetez cu lumea asta a blogului, a scrisului, a tastelor si paratextelor. Imi place socialul de mor si ma relaxeaza tastatul asta, acum.

Maine, dupa literaturi SF, ne apucam si noi de disertatie?