I need

Imi trebuie cineva cu care sa vorbesc. Imi trebuie o persoana care sa ma asculte si sa nu judece. Imi trebuie o persoana care sa nu imi spuna ca nu fac bine ceea ce fac, imi trebuie cineva care sa ma imbratiseze si sa imi spuna ca lucruri ca astea se mai intampla.

Eu dau. Asta am facut mereu: am dat de la mine, din mine, cate o particica, pe rand, pana cand am sesizat golul ce s-a format in locul unde, candva, era sufletul. Acum rad, dar nu mai cred rasul asta. Nu mai cred ca-l traiesc, nu-l mai simt, nu-l mai pot intelege si nu-mi mai da aceeasi senzatie. Simt doar un gol, simt ca trece prin mine trenul tuturor sanselor si ca eu nu ma pot agata de nici macar un vagon. Doar loveste. Loveste in ganduri, loveste in putinele sentimente ce ma mai strunesc si, mai ales, ma innebunesc. Care sunt? In primul rand, un dor imens. Mi-e dor de mine, mi-e dor de momente, mi-e dor de ceea ce eram, mi-e dor de orice zi in care nu ma simteam asa. Mi-e dor de altii. Mi-e dor de persoane ce au avut un impact major in formarea mea. Si imi mai este dor de... nu! Am spus, mi-am spus de atatea ori ca "nu" si asa trebuie sa ramana.

Stii ce e mai rau? Nu-mi mai cred nici lacrimile. Nu le mai cred pentru ca au inceput sa curga din motive nestiute si nu-mi par ca-mi mai apartin. Parca si ele vor sa fuga de mine si de haosul din mintea si din golul ala. Vor sa evadeze, asa ca au gasit calea cea mai potrivita. Profita de gol, profita de gara in care s-a transformat mintea mea, gara in care gandurile-calatoare nu stau mai mult de un moment, dupa care iau un alt tren, pricinuiesc o alta rana, si mai profita de pleoapele mult prea obosite ca sa lupte sa le tina in frau. Asa ca, pur si simplu, curg. Rauri iesite din matca se preling pe obraji si se innoada in barbie, apoi pica pe manecile ce ascund brate subtiri si incheieturi fragile, ranite doar inchipuit, completate de cureaua unui ceas ce simte zilnic pulsul alert, singurul martor al existentei ei.

Dar deviem de la subiect. Spuneam ca eu dau. Ce vreau sa mai spun e ca nu simt ca primesc si eu ceva. Dar la ce bun sa dai, sa fii bun, amabil, daca astepti ceva in schimb? vei spune, privindu-ma suspicios. Pentru ca ma simt uitata intr-un colt al lumii asteia, vreau si eu ca o persoana, un om inzestrat cu ratiune si sentimente, sa-mi dea ceva. Sa-mi dea un zambet, o imbratisare, o vorba buna, un moment de atentie, un ceva, la dracu` ! Sa-mi spuna Uite, aici! Vreau sa te ajut si eu, poate ai nevoie.

Nu sunt ceea ce credeti si ar trebui sa va ganditi ca orice e facut din sticla se sparge...